Banatul se află sub o avertizare de tip god galben de vânt. Este și risc de inundații, până în 19 ianuarie, în Timiș și Caraș-Severin.
Se vor semnala intensificări susținute ale vântului și cantități importante de apă în zona montană. Vor fi afectate zonele de munte din Banat.
Și drumarii au unele recomandări pentru șoferii care se vor afla în trafic în timpul codului de vreme rea.
„CNAIR face apel către conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul. Nu vă deplasați în zonele montane cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă. Facem precizarea că este posibil sa fie luată inclusiv decizia de a se restricționa circulația rutieră pe anumite sectoare de drum în cazul în care nu se pot asigura condiții de circulație în siguranță”, a transmis CNAIR.