Lecţii de aventură cu Coco Galescu

Recent devenit cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, alpinistul Cornel Galescu declara că dorește să își folosească experiențele în scop educativ. Acesta i-a vizitat pe elevii Școlii 7 din Reșița și i-a cucerit cu poveștile de la pol.

Alpinistul şi exploratorul Cornel Galescu a fost prezent la Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 7 Reşiţa. Acesta le-a povestit elevilor aflaţi în amfiteatrul şcolii despre ultima sa expediţie, cea la Polul Sud, realizată în luna decembrie a anului trecut. „A fost o adevărată lecţie de viaţă, alpinistul pledând pentru triumful minţii şi al curajului ca bază în îndeplinirea unui ideal”, a spus Cristina Ardeleanu, dascăl la Școala Numărul 7 din Reșița. Coco Galescu a expus traseul expediţiei din momentul ideii de a cuceri Polul Sud pe schiuri până la revenirea în ţară din cel mai sudic punct de pe Glob.

Le-a povestit copiilor despre motivul alegerii lunii decembrie 2011 pentru a porni în această expediţie: pe 14 decembrie s-au împlinit 100 de ani de la descoperirea acestuia de către norvegianul Roald Amundsen. Copiii au aflat ce înseamnă să mergi pe schiuri la temperaturi de până la -42 de grade Celsius, să te comporţi ca un coechipier adevărat în momentul în care un membru al echipei are probleme, să ajuţi şi să speri într-un final reuşit, să te bucuri alături de reprezentanţi ai altor ţări care au trăit şi şi-au împlinit acelaşi vis.

Alpinistul Cornel Galescu este de părere că degeaba cucerești cei mai înalți munți ai lumii, dacă experiența rămâne neîmpărtășită. Și pentru că a fost desemnat cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, acesta este hotărât să lege o legătură și mai strânsă cu școlile din județ și să le povestească elevilor ce înseamnă să fii alpinist.