Vești bune pentru părinții din Oțelu Roșu, după ce Ministerul Dezvoltării a anunțat că a aprobat solicitarea depusă spre finanțare de administrația locală de pe Valea Bistrei pentru construirea unei creșe noi în oraș.
Obiectivul va fi ridicat de cei de la Compania Națională de Investiții (CNI), în cartierul Gai, va avea o capacitate de 40 de locuri și dotări moderne, la standarde europene, susține primarul Luca Mălăiescu.
„Creșa va fi construită în cartierul Gai. S-a cerut o suprafață de 2.500 de mp, pe care am identificat-o deja și urmează ca, săptămâna viitoare, să avem o ședință de Consiliu Local, iar pe ordinea de zi avem trecută și predarea amplasamentului către CNI. Creșa este un proiect-pilot al Ministerului Dezvoltării, pe care l-am văzut și despre care pot spune că este deosebit. Suprafața construită este de 1.042 de mp, iar capacitatea creșei este de 40 de locuri.”, a explicat edilul orașului Oțelu Roșu.
Luca Mălăiescu susține că investiția este mai mult decât binevenită, în contextul în care, la Oțelu Roșu, există doar o singură creșă, și multe solicitări din partea părinților.
„Avem o singură creșă în oraș, unde sunt înscriși 28 de copii, dar și multe cereri din partea părinților. Sunt părinți tineri, cu copii mici, care lucrează amândoi și care întâmpină mari dificultăți la acest capitol, pentru că nu au în grija cui să-i lase pe cei mici. Deci, este o investiție mai mult decât binevenită, care sper eu că se va finaliza anul viitor!”, a conchis Mălăiescu.
Valoarea investiției se ridică la 1,2 milioane de euro, și este asigurată de Ministerul Dezvoltării.