„Clubul pocăiților”, procuror șantajat și investigații compromise prin scurgeri de informații din sistemul judiciar!

Acuzații incendiare la adresa unor magistrați și reprezentanți ai sistemului judiciar din Caraș-Severin și Timiș făcute tocmai de un coleg de-al lor!

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, George Bucurică, a fost găsit nevinovat de Parchetul instanței supreme în dosarul în care a fost cercetat pentru hărțuirea sexuală a unei tinere din Oravița. Fata, parte vătămată într-un dosar instrumentat chiar de magistratul ajuns între timp la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. La fel de nevinovat a fost găsit și pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Anchetarea lui Bucurică s-a încheiat cu „clasare”, soluție pe care acesta a primit-o în atâtea alte dosare în care a fost reclamat pentru tot felul de fapte de natură penală. „Așa cum am mai spus, scopul acestui demers, ca și al multor alte asemenea demersuri, este unul singur, acela de a mă exclude de la conducerea unor investigații privind infracțiuni grave comise pe raza de competență a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, dar și de a împiedica deschiderea de noi investigații privind activitatea infracțională a persoanelor care se află în spatele numitei Bojin Monica. Aceste persoane fac parte din structuri ierarhice publice și private de care se folosesc în organizarea activității infracționale, dar și dintr-o organizație denumită «Clubul pocăiților»”, a explicat procurorul George Bucurică.

Cei care ar încerca eliminarea sa din anumite anchete, susține procurorul, s-ar fi folosit de persoane vulnerabile, dependente financiar, unele chiar cu afecțiuni psihiatrice pentru a-l denigra public. Aici trimiterea e indubitabil la avocatul Teofil Drugărin, cel care a pierdut deja în instanță procesul deschis de Bucurică. Mai mult, acuză magistratul, există și complicitatea unor trusturi de presă, beneficiare ale unor contracte substanțiale cu o autoritate publică centrală, dar și cu unități publice administrative din zona Banatului.

gif card de energie dacus 1000x100

Procurorul Bucurică promite că va dezvălui în detaliu cum s-a acționat și cine sunt persoanele implicate, însă spune că deocamdată nu e momentul. Totuși, a devoalat o parte din probe: „Prin intermediul unui reporter s-a urmărit un șantaj prin comunicarea existenței unor așa-zise probe incriminatorii aflate la dispoziția unor inculpați de natură a inhiba continuarea investigațiilor față de aceștia. Am fost sunat în data de 11.01.2018 în jurul prânzului de un «reporter» al Antena3 care mi-a relatat că s-a depus o plângere împotriva mea și că există și niște înregistrări. I-am spus că nu cred că există așa ceva, iar dacă există este un fals pentru că, începând cu luna octombrie 2017, fuseseră trimise zeci de astfel de sesizări calomnioase. Am cerut reporterului să-mi trimită pe mail plângerea și înregistrarea și să sesizeze orice unitate de parchet pentru că are în față niște falsuri și chiar dacă o face sau nu, voi sesiza și eu autoritățile. Am informat telefonic unitatea de parchet competentă și am redat convorbirea cu reporterul, comunicându-mi-se că, cel mai probabil, era o farsă pentru că nu era înregistrată nicio plângere împotriva mea. Am sunat de mai multe ori reporterul și în acea zi și în zilele ce au urmat fără ca acesta să mai răspundă. I-am lăsat mai multe mesaje prin care îi ceream să-mi transmită pe mail plângerea și înregistrările. Nu am primit până la această dată nici plângerea și nici vreo înregistrare”.

Potrivit „rechizitoriului” întocmit de procurorul Bucurică, lucrurile devin cu adevărat grave câteva zile mai târziu de la momentul contactării sale de către reporter. În 15 ianuarie 2018 a fost înregistrată o sesizare împotriva sa. „După această data, un complice din sistemul judiciar furnizează ilegal postului Antena 3 o copie a plângerii pe care se află ștampilele de înregistrare, plângere care este prezentată în antiteză cu discuția telefonică din 11.01 în care susțineam că nu ar exista așa ceva sau că ar fi un fals. Faptul că nu am cedat șantajului și am comunicat că voi sesiza organele judiciare a determinat panica și graba de a trimite cât mai curând sesizări pe e-mail. În data de 12.01.2018 sunt trimise 15 copii ale sesizării mai multor instituții publice care sunt redirecționate către instituții judiciare. O să mă opresc aici, nu înainte de a-mi exprima indignarea față de acțiunile unor așa-ziși colegi care, în timp ce eu încercam să relansez investigații compromise prin scurgeri de informații din sistemul judiciar, aceștia se întâlneau chiar cu persoanele investigate!”

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/