Violoncelistul reșițean Sabin Sebastian Pascu aduce 15 piese noi prin care simte că a atins apogeul compozițional.
În limba norvegiană, cuvântul „villmark” denumește un tărâm sălbatic și e numai bun pentru a descrie stilul muzicianului atras de tot ceea ce înseamnă natura sălbatică. Tocmai de aceea, a decis ca numele său de scenă să fie Sebastian Villmark, nume sub care a compus și lansat trei albume, în care interpretează muzica pe care o simte. De puțin timp, Sebastian Villmark a lansat și cel de-al patrulea album, denumit „Climax”.
„La albumele de până acum, titlul era dat de una dintre piese, pe care eu am considerat-o cea mai semnificativă. Acum nu este nicio piesă intitulată «Climax» dar am numit albumul așa deoarece simt că am ajuns la un apogeu de tehnici de compoziție și nu prea mai am ce să aduc nou față de stilul propriu, pe care l-am conceput așa cum am simțit. Am lucrat cam un an de zile la acest album la care, ca și la celelalte, m-am lăsat inspirat de tot ceea ce înseamnă natura sălbatică”, a spus Sebastian Villmark pentru Express de Banat. 98% din ceea ce reprezintă „Climax” este munca sa, fie că vorbim despre piese, înregistrarea lor sau videoclipuri.
În majoritatea clipurilor, Sabin s-a filmat singur cu telefonul mobil, însă la unele dintre piese a contribuit și Călin Vlad, vechi prieten pasionat de fotografie. Deși e originar din Orșova, Călin se simte reșițean întrucât toți prietenii lui sunt din Reșița, oraș în care și-a petrecut mai mulți ani din viață decât în orașul natal. A venit aici în anul 2000 ca student al universității reșițene și, deși pe atunci orașul era cenușiu, i-a plăcut mult natura din zonă. Apoi a plecat în Timișoara sau chiar în SUA dar Reșița l-a chemat mereu înapoi. Acum, când orașul se schimbă iar cenușiul e înlocuit de culori frumoase, cu atât mai mult simte că viața lui e aici.
Citește si: Sebastian Villmark, de la Conservatorul din Milano, la crângurile Reșiței
Așa simte și Sebastian Villmark, chiar dacă a locuit 14 ani în Italia, a studiat la Conservatorul din Milano și, din 2019, cântă la Filarmonica „Banatul” din Timișoara. Clipurile pieselor de pe ultimul album au fost filmate în împrejurimile orașului dar și pe Semenic, la Gărâna sau la Trei Ape. S-a bucurat mult să aibă susținerea vechiului său prieten, pe care l-a cunoscut în anii adolescenței și cu care s-a reîntâlnit după aproape 20 de ani. Deși nu mai ținuseră de mult legătura, pasiunea pentru muzică, respectiv imagine, îi aduce împreună pe „Climax”, albumul pe care Sebastian Villmark ne invită pe toți să-l ascultăm aici, alături de celelalte trei albume lansate anterior.