Mai mulți clienți ai Poștei Române au primit mesaje de tip pishing prin care sunt îndemnați să achite unele taxe pentru a primi coletele. Reprezentanții instituției spun să nu dăm curs acestor SMS-uri.
În mesaje, clienții sunt rugați să își scrie datele cardului bancar, cu scopul de a plăti taxe vamale pentru colete expediate. Pentru a fi cât mai credibil, SMS-ul mai oferă informații legate de numărul pachetului și de tipul de ambalaj. La sfârșit, clienții sunt îndrumați să își introducă datele cardului bancar pe pagina https://romanapost.com/
„Poșta Română informează că această pagină nu îi aparține și îi sfătuiește pe cei care au primit SMS-ul să nu acceseze sub nicio formă acest website. În general, acest tip de mesaje care pretind a veni de la Poșta Română sunt trimise de către hackeri cu scopul final de a colecta datele bancare ale clienților, pentru a sustrage bani din conturile acestora”, a transmis Poșta Română.
Cum evitați înșelăciunile informatice?
Nu răspundeți unor e-mail-uri sau SMS-uri prin care sunteți amenințați că se dețin informații defăimătoare despre dumeavoastră și sunteți îndrumați să virați bani în anumite conturi. Fiți atenți la e-mail-urile care conțin formule de adresare impersonale sau greșeli gramaticale ori de scriere. Verificați existența unui antivirus pe device-ul folosit.