Conducerea CJ Timiș a anunțat un nou plan pentru digitalizarea administrației, care își propune să reducă birocrația și să elimine necesitatea transportului fizic al documentelor între primării și consiliul județean.
În prezent, a explicat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, multe dintre primăriile din județ trimit documente în format fizic către Timișoara, unele chiar de mai multe ori pe săptămână. „Suntem mult în urmă, nu doar județul Timiș, în România e o chestiune generală. Ne dorim un proiect prin care să nu mai fim nevoiți să plimbăm hârtiile între primăriile din județul Timiș, de la Tomești, de la Pietroasa, vin uneori de trei, patru ori pe săptămână cu câte o hârtie. Gândiți-vă că sunt 100 de kilometri. Și cât costă drumul dintre Timișoara și Tomești. Nu va fi ușor”, a spus Simonis. El a precizat că noul sistem ar urma să permită transmiterea digitală a documentelor între instituțiile din județ.
Pentru implementarea proiectului, CJ Timiș intenționează să creeze o asociație de dezvoltare intercomunitară la care să adere localitățile din județ. Contribuția primăriilor va fi una minoră, în timp ce consiliul județean va suporta cea mai mare parte a costurilor.
În bugetul pe 2025, CJT a alocat domeniului digitalizare 2.220.000 lei. Noua strategie de digitalizare ar urma să fie implementată în mai multe etape, începând cu instituțiile subordonate CJT, extinzându-se ulterior către primăriile din județ. Finanțarea proiectului ar urma să fie asigurată în principal din fonduri europene.
Administrațiile anterioare au alocat, de asemenea, fonduri pentru digitalizare. În 2021, CJT a înființat biroul de telecomunicații și transformare digitală. La acea vreme, fostul președinte Alin Nica declara că instituția nu dispune de un soft de management al documentelor și că mapele și documentele fizice sunt încă utilizate intens.
În ultimii ani, CJ Timiș a alocat 1,02 milioane de lei pentru dezvoltarea unei platforme digitale și aproape jumătate de milion de lei pentru un sistem de supraveghere video la Palatul Administrativ și Bastionul Maria Theresia.