Consiliul Județean Timiș are nevoie de 7,5 milioane de lei ca să finalizeze noua maternitate de lângă Spitalul Județean din Timișoara, construită cu fonduri transfrontaliere. E vorba despre cheltuieli neeligibile care au fost subestimate inițial de administrație.
Inițial, conducerea CJT a vrut să împrumute cei 7,5 milioane de lei de la Ministerul Finanțelor, însă investiția nu se încadrează între proiectele pentru care se pot face astfel de contractări.
„Sunt niște cheltuieli pe care le-am subestimat față de cele existente pe piață și atunci trebuie ajustate cu realitatea din teren pentru că nu trebuie să ne trezim după aceea că facem o licitație, mai ales că suntem pe ultima sută de metri cu acest proiect și nu vine nicio firmă, niciun participant. Am făcut o sondare a pieței și atunci ne-a reieșit că în ultima vreme s-au scumpit unele echipamente, anumite materiale și trebuie să adaptăm acești indicatori tehnico-economici la noile realități.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Contractul pentru construirea noii maternități, lângă Casa Austria, a fost semnat în toamna anului 2020, în preajma alegerilor locale. Construcția noii maternități ar trebui să fie gata la 1 septembrie 2023. Investiția în valoare de peste 13 milioane de euro, cu tot cu echipamentele necesare, este finanțată din fonduri europene, printr-un proiect România – Ungaria, dar și de la bugetul de stat și cel al CJT.