Ciucă, după votul pe legile Educației: „Fac apel la cadrele didactice să revină la catedră”

nicolae ciuca

Premierul Nicolae Ciucă a făcut apel la cadrele didactice să revină la catedră, după ce în Senat s-au votat legile Educației, în calitate de for decizional.

„Salut aprobarea noilor legi ale Educației de către Parlamentul României, ce includ soluții de creștere a accesului la educație fiecărui copil și susțin performanțele celor meritorii. Guvernul României este pregătit să pună în aplicare viziunea educației centrate pe elev. Măsurile aflate deja în implementare pentru prevenirea abandonului școlar vor fi completate de altele noi precum «O carte pentru fiecare», dar și de soluții pentru combaterea analfabetismului funcțional, asigurarea siguranței în unitățile de învățământ și combaterea violenței în școli, o mai bună pregătire a cadrelor didactice”, spune premierul Nicolae Ciucă, pe pagina oficială de Facebook a Guvernului.

Ciucă susține că Guvernul pe care îl conduce înțelege importanța educației pentru întreaga societate, iar dincolo de modificările și reformele în plan legislativ, Guvernul asigură resursele necesare și determinarea de a găsi soluții la toate problemele acumulate de-a lungul timpului.

„Fac apel la cadrele didactice și la întreg personalul din educație să revină la catedră mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susținerea și încurajarea noastră! La nivelul Guvernului și ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare și promovare în Parlament, dar și la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat. Am mărit cu șase miliarde de lei bugetul Educației în acest an și avem 3,6 miliarde euro alocați din PNRR pentru școli și universități, pentru finanțarea modernizării sistemului educațional. Consultările pe care le avem cu sindicatele din educație arată, încă o dată, asumarea responsabilităţii la nivelul Guvernului și al Coaliției de Guvernare că putem găsi soluţii prin dialog și deschidere”, a mai spus Ciucă.

Legea învățământului preuniversitar a fost adoptată în Senat cu 81 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”.

Legea învățământului superior a fost adoptată cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”.

Împotriva celor două legi au votat senatorii AUR şi USR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/