Cîțu, Florin Salam și Bobiță din Las Fierbinți

Vă mai amintiți de Florin Vasile Cîțu? Copilul de casă a lu’ Iohannis. Ăla care l-a deposedat, prin alunecare, ca la fotbal, pe Ludovic Orban de partid. Sigur vă amintiți! Este unul și același jucător din politică, cu cel care i-a scos pe targă, din Guvern, pe Barna și Cioloș. Ca element ajutător, tot el e cel care în 2000 sufla în bășica polițiștilor americani, având nevoie de două zile de bulău ca să-și revină la normal.

Ei bine, Florinel Vasilică ne salută din State, transmițându-ne gândul lui bun. Cum, nu ați știut că e plecat în State, să se întâlnească cu oficialitățile administrației Biden? Cam rușinos să nu știți asta, ba chiar nedrept față de un fost prim-ministru care în mandatul său s-a străduit să ne meargă bine nouă, tuturor. Bine că sunteți la curent cu cântările lui Florin Salam, cu noutățile de la Survivor, cu ce au mai făcut Bobiță și Giani din Las Fierbinți ori Zuleyha și Nare din serialele turcești și de Florinel liberalul vă doare în cot. La drept vorbind, nu e deloc corect să nu știți pe unde umblă (atenție, cu folos, nu brambura!), al doilea om din stat. Că vorba aia, n-a fost și nici nu e un nima-n drum, un coate goale dat de pomană.

Adevărul că prea puțini știau de plecare lui și dacă nu-și posta pe Facebook ce și-a postat, nici măcar colegii lui de partid nu ar fi știut. Ia citiți ce a scris Vasilică pe pagina sa: „Anul acesta marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA. În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA”. V-ați prins pentru ce a zburat șeful Senatului până în State? Nu vă grăbiți cu răspunsul, mai citiți o dată cu atenție! Lăsați chestia aia cu discuțiile și uitați-vă cu cine s-a întâlnit. Ce ziceți? Rău a ajuns Vasilică al nostru, domnule, din moment ce a fost primit doar de un consilier politic al Departamentului de Stat. Nu de un ministru, nici măcar de un secretar al ministrului, ci de un amărât de consilier politic. Probabil ăsta era liber în ziua aia sau în pauza de masă.

Ce să zic, asta îi este valoarea în acest moment. A reprezentat România la nivel de… consilier politic. Pentru așa ceva, Vasilică tată, nu trebuia să te duci până în America. Să cheltui atâția bani, să schimbi avioane și fusul orar. Puneai mâna pe telefon și îl sunai pe Derek ăsta al tău sau vorbeai cu el pe Skype. A, dacă te-ar fi primit un ministru, ar fi fost altceva, dar așa… Data viitoare, dacă o mai fi să fie așa ceva, să știi. Nu de alta, dar parcă prea ai dus în derizoriu România cu vizita asta a ta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/