Cititul, premiat de Biblioteca UPT

premii bupt 2023 (3)

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara au fost premiați. Din programul evenimentului nu putea lipsi un moment artistic, spațiul de lectură fiind deja cunoscut pentru găzduirea de acțiuni culturale.

Potrivit unei tradiții instituite în urmă cu cinci ani, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și-a premiat, în prag de primăvară, la finalul sesiunii de iarnă, cei mai activi utilizatori, în cadrul celei de-a V-a ediții a Premiilor BUPT, desfășurate joi, 2 martie 2023, în holul central al instituției.

Biblioteca UPT, cea mai modernă din țară, a devenit un reper pentru întreg centrul universitar, fiind vizitată de studenți și cadre didactice de la toate universitățile. Nici elevii nu sunt uitați, chiar în aceste zile fiind programate o serie de tururi ghidate pentru grupurile venite de la școli din întreaga zonă. De altfel, Biblioteca UPT a devenit un punct de atracție pentru toți timișorenii, prin numeroasele evenimente culturale pe care le organizează.

Iată câștigătorii:

  • Premiul I (în valoare de 250 de lei) – Alexandru Arici, student în anul II licență la Facultatea de Construcții;
  • Premiul II (în valoare de 200 de lei) – Ioan Muntian, student în anul IV licență la Facultatea de Inginerie Electrică și Electroenergetică;
  • Premiul III (în valoare de 150 de lei fiecare) – Liliana Dorina Ioja, studentă în anul III licență la Facultatea de Inginerie Hunedoara, Adrian Ioan Dogariu, cadru didactic la Facultatea de Construcții, și Carlos Michael Grosu, student în anul I licență la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale;
  • Mențiuni (în valoare de 100 de lei fiecare) – Marius Andrei Murariu, student în anul II licență la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Mircea Pavel Vior, student în anul IV licență la Facultatea de Mecanică, și Rareș Andrei Vasiu, student în anul I licență la Facultatea de Automatică și Calculatoare.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de cunoscutul cantautor timișorean Horea Crișovan, care a susținut un recital muzical de excepție, iar la final a oferit audienței un moment emoționant, cu piesa Mother a lui Roger Waters, cu un puternic mesaj anti-război, care i-a făcut pe toți să reflecteze asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, lectura și muzica făcând parte dintre acestea.

premii bupt 2023 (6)

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/