Cititorii Express de Banat spun că cea mai mare problemă a României în anul 2022 va fi creșterea prețurilor pe facturi și pentru alimente, fapt care deja afectează o bună parte a populației. Acest aspect este considerat chiar mai grav decât efectele pandemiei.
Aproape 100 de cititori Express de Banat au ales să răspundă la sondajul postat pe grupul nostru de Facebook. Întrebarea era „Care considerați că va fi cea mai mare problemă a României în 2022?”.
Mai bine de jumătate dintre respondenți au ales ca răspuns varianta „Creșterea facturilor și a prețurilor la alimente”. Pe locul doi, cu 28% din voturi, s-a clasat varianta „Instabilitatea politică”. Cea de-a treia opțiune aleasă de noi era „Coronavirusul și mutațiile sale”, un răspuns care a primit doar 14,6% dintre voturi.
Stați cu ochii pe pagina noastră de Facebook și pe grupul express de banat pentru propuneri de sondaje și întrebări de actualitate!