Cișmele publice în parcurile din Timișoara

cismele in parcurile din timisoara

Cișmele de apă potabilă vor fi instalate în șase parcuri din Timișoara. Astfel, cetățenii, însă și animalele lor de companie se vor putea răcori în zilele călduroase de vară.

Primăria Timișoara anunță că nouă cișmele de apă potabilă vor fi amplasate în șase parcuri din oraș. Potrivit reprezentanților instituției, două vor fi instalate în Parcul Copiilor, trei în Parcul Civic, una în Parcul Central, una în Parcul Alpinet, una în Parcul Catedralei și una în Parcul Adolescenței.

Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul Alpinet, urmând ca celelalte să fie pregătite și montate ulterior. Investiția este realizată de Aquatim, iar cheltuielile de funcționare vor fi achitate de primărie”, a informat Primăria Timișoara.

Conform reprezentanților instituției, cișmelele sunt prevăzute cu două tăvițe din oțel inoxidabil, una în partea de sus, alta în partea de jos. Astfel, atât timișorenii, cât și animalele lor de companie se vor putea răcori în zilele călduroase de vară.

Cișmelele sunt branșate la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă și sunt prevăzute cu sisteme individuale de scurgere. Sunt realizate din oțel zincat și amplasate pe soclu de beton.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/