Redresarea societății Aquacaraș de către fostul prefect Nicole Miu Ciobanu este pusă la îndoială de tot mai multă lume. Hadrian Popescu vorbește despre modul comunist în care se face management la societatea de apă și canal!
„Am avut discuții la Aquacaraș, am fost de câteva ori prezent la adunările generale ale acționarilor și am plecat la un moment dat chiar din ședință. Suntem totuși în anul de grație 2018, e imposibil să te comporți ca înainte de 1989! Ce am văzut eu acolo? Să punem umărul, să sprijinim, avem încredere în conducere, niște discursuri cel puțin ceaușiste! Directorul general al Aquacaraș nu este un președinte de CAP, să ne înțelegem. Este directorul unei societăți în care există mai mulți acționari”, a dezvăluit liberalul, consilier local reșițean.
Acesta susține că Nicolae Miu Ciobanu nu a avut nici măcar o discuție cu primarul Reșiței, în condițiile în care municipiul reședință de județ e al doilea acționar ca importanță la Aquacaraș după Consiliul Județean. Al doilea acționar, dar fără nicio putere de decizie! „Toți membrii Consiliului de Administrație au fost recrutați de o firmă angajată de Consiliul Județean. Noi dintre cei deja recrutați am trimis doi oameni să reprezinte Consiliul Local Reșița, pe domnul Iulian Georgevici și pe domnul Tuță Adelin. Dar am avut de ales din cei 15 pe care îi recrutaseră ei. Pe domnul Toader Dănilă l-au dat afară dintr-un motiv foarte simplu, nu a fost de acord cu măgăoaiele astea de centrale achiziționate pe foarte mulți bani și a căror utilitate este cel puțin discutabilă”, a mai spus Hadrian Popescu pentru expressdebanat.ro.
Consilierul liberal subliniază și faptul că la Reșița se plătește al treilea sau al patrulea preț pe apă din țară, prețul fiind majorat în 2013, când Primăria a crescut redevența. „Cu acei bani și-au mărit salariile și numărul de angajați. Aici nu pot să dau vina pe PSD, pentru că nu PSD-ul controla Aquacaraș-ul atunci, ci cred că PDL-ul. Angajații nu trebuiau să treacă pe la serviciu nici în ziua de plată pentru că le intrau banii pe card”, mai acuză Hadrian Popescu.