Cinematograful Dacia nu va mai fi parte dintr-un film trist. Obiectivul intră în licitație pentru execuție

Încet, dar sigur Cinematograful Dacia din Timişoara îşi recapătă strălucirea de altă dată. Timpul şi indolenţa şi-au lăsat amprenta asupra lui şi în momentul de faţă se află într-o stare avansată de deteriorare. Lucrurile se vor schimba, anunţă Nicolae Robu, care precizează că Primăria Timişoara a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor.

De curând, a fost publicat pe SEAP anunţul privind execuţia de lucrări aferente reabilitării Cinematografului Dacia. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 11 milioane şi jumătate de lei, fără taxa pe valoare adăugată. Pe lângă această sumă, o contribuţie semnificativă îşi va aduce şi Guvernul.

„Iată că am ajuns la licitaţie pentru execuţie pentru cinematograful care într-o vreme era celebru, în mijlocul unui mare cartier al oraşului. Valoarea contractului este de aproximativ 11,5 milioane de lei fără TVA. Cei interesaţi pot depune ofertele în sistemul electronic de achiziţii publice până cel târziu în data de 21 mai, ora 15.00. Sperăm să avem competiţie, să câştige cel mai bun, prin prisma ofertelor depuse, conform legii în vigoare. Dorim să înceapă cât mai repede lucrările”, a explicat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Edilul are şi o explicaţie pentru care lucrările au fost tergiversate.

„Multe lucruri durează incredibil de mult din momentul în care noi dorim să facem ceva şi anunţăm că vrem să facem acel ceva şi până când ajungem efectiv să începem lucrările. Odată începute, cu foarte puţine excepţii, lucrările au decurs bine. În puţine cazuri s-a întâmplat să eşuăm”, a mai spus Robu.

Iată că, după ce licitaţia pentru execuţia unui alt cinemtograf celebru al Timişoarei, Cinematograful Victoria, a fost realizată, a venit acum rândul Cinematografului Dacia. În urma încheierii lucrărilor, scenariul pentru sala respectivă este să aibă întrebuinţări multiple. Capacitatea este de 382 de locuri, iar sala va fi dotată cu echipamente de funcţionare pentru videoproiecţie normală, în varianta digitală, cât şi în varianta 3D. Va exista iluminat tehnologic, iluminare dinamică şi sistem ticketing. Durata lucrărilor este de 12 luni.

Sursa foto: Pressalert


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/