„Cine ești tu, Romeo Dunca, să îți permiți să distrugi totul, să denigrezi și să umilești?”

romeo dunca alina stancovici
untitled design set 970x90 px

Atac devastator, fără precedent la adresa președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, lansat de managerul demis al Spitalului Județean de Urgență Reșița în urma apariției în spațiul public a imaginilor șocante din morgă!

Alina Stancovici își caută dreptatea în instanță după ce mandatul său a încetat înainte de termen printr-o dispoziție a președintelui Romeo Dunca. Disputa dintre cei doi nu se poartă însă doar în sala de judecată, ci și în spațiul public. Asta după ce președintele CJ a lăsat de înțeles că imaginile groaznice din morga Spitalului Județean, datând septembrie 2021, ar fi ajuns pe Facebook cu largul concurs al fostului manager. „Deși a trecut o lună zile de la revocarea mea de pe postul de manager al SJUR, Romeo Dunca recurge în continuare la afirmații nefondate în ceea ce mă privește. Lăsând la o parte că timp doi ani am fost «țelul» mandatului său, recurge mereu la aceeași strategie mizerabilă: scandalul, în spatele căruia își ascunde toate nereușitele.”, a explicat Alina Stancovici mai întâi declarațiile lui Romeo Dunca.

Fostul manager a aruncat apoi cuvinte grele: „Cum să vrei performanță și adresabilitate pentru o instituție pe care mereu o aduci în fața opiniei publice cu partea ei urâtă!? Sigur, sistemul public de sănătate nu e roz, câtuși de puțin, dar ce faci tu, Romeo Dunca, «pilotul» tuturor cărășenilor în afară de scandal și de împroșcarea cu noroi asupra tuturor? Cum vrei să fie performant spitalul când, cu regularitate, te folosești de imagini din spital declanșând scandaluri mediatice, sădind confuzia și neîncrederea față de instituție, etichetând întreg personalul medical ca fiind «chiulangii și șpăgari». Oare tu, Dunca, nu ești chiulangiu de la Consiliul Județean, nu doar de la program, ci și de la ceea ce trebuie să faci pentru amărâtul acesta de județ? Aaa, tu arăți cu degetul spre cine ia șpagă, uiți însă că ai dat, ridici piatra periodic, dar nu iei în seamă că, aruncând mereu pietre în alții, aceia își construiesc un pod… Vezi să nu își facă și un munte că vine concurența!…

Ai creat o degringoladă, un haos în toate instituțiile pe care le ai sub nefericita ocârmuire! Blestemat a fost ceasul primului și ultimului tău descălecat în Caras-Severin!

Cine ești tu, Romeo Dunca să îți permiți să distrugi totul, să denigrezi și să umilești? Ce ai făcut tu pentru acest județ? Cu ce este atât de prețios numele tău ca să îți permiți să calci în picioare pe toată lumea, precum tirul pulberea dintre roți? Până unde crezi că poți să mergi pentru elementele care alcătuiesc «sfânta ta treime»: banul, interesul și nemernicia?

Ce îți dă ție dreptul să împroști mereu cu noroi numele meu? Îți place atât de mult sau îți dă insomnii și temeri? Ai dreptate, te înțeleg că îți dă neliniște! Managerul Muzeului Banatului Montan, de care ai vrut să te scapi, a câștigat în instanță, iar acum te temi că vei păți la fel și în cazul demiterii managerului de la spital și recurgi la mârșăvii și denigrări, cu repetiție! Da, mergem în instanță, Romeo Dunca, dar eu am puterea să mă bat corect și să aștept, fără să recurg la mizeriile care îți caracterizează nefericita prezență pe fotoliul pe care vremelnic stai!

publicitate ziar expresb 1000x100

Ia aminte, niciunul dintre noi nu e veșnic nici pe post și nici în lume, timpul a dovedit-o sau te pomenești că, dacă elicopterul te înalță, e sinonim cu veșnicia pe culme! La sol, Romeo Dunca, în grohotiș și mărăciniș cu tine, altfel amețești de atâta luat altitudine,… că atitudinea oricum nu există!… Ești folosit și vei fi aruncat la lada de gunoi a județului de însăși prietenii tăi. Ești în lumea ta, însă înconjurat de micime, vicii și falsitate! Îți vine greu să te concentrezi și să privești realitatea, dar nici nu ai capacitatea de a înțelege! Atât poți, cei mai tura-vura! Atât poate fi turat motorul, mai mult nu! Când vei cădea, Romeo Dunca, te vei rostogoli ca un bolovan de pe munte… știi tu care…

Ești un om mic, Romeo Dunca, în ciuda muntelui pe care te-ai cocoțat, la propriu și la figurat! Puterea nu înseamnă funcții sau bani, acestea sunt atuuri vremelnice! Puterea adevărată înseamnă forța verticalității, dar, la polul opus, așa cum spune, Dostoievski, «forța uriașă pentru proști e umilința și denigrarea semenilor».

Te las pe tine, Romeo Dunca, să constați la care pol te situezi! Dacă nu, sună un prieten, dar vezi să nu te dezinformeze… din obișnuință, din interes…”

Romeo Dunca n-a avut prea multe de comentat, ba chiar a apreciat penița Alinei Stancovici. „Scrie fain, chiar e interesant ce scrie. Parcă scrie exact după sufletul dumneaei. E luptătoare, e simpatică. Dacă ar fi consumat atâta energie și în timpul serviciului altfel ar fi arătat situația la spital. Or acolo lucrurile nu au funcționat. Cred că acum avem șanse să facem treabă, să meargă lucrurile mai bine. Mie nu-mi trebuia acest scandal și nu de la mine a pornit. Prin postarea acelor fotografii s-a dorit să se lovească în mine. Au fost prezentat ca și cum ar fi din prezent, în condițiile în care sunt din septembrie 2021. Faptul că eu le-aș fi scos pe Facebook e o tâmpenie, nici nu știam de situația asta.”, a replicat președintele Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/