„Cifra copiilor vaccinați, la grupa de vârstă 5-11 ani, este încă mică”

vaccin
untitled design set 970x90 px

Puțin peste 400 de copii, cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani au fost vaccinați în județul Timiș, de la începutul campaniei de vaccinare.

Dintre aceștia, aproape 200 au și doza a doua. Cifrele sunt scăzute, spun medicii.

„Cifra copiilor vaccinați, la grupa de vârstă 5-11 ani, este încă mică. Dintr-un bun început ar trebui precizat faptul că Spitalul de Copii și-a asumat înființarea unui centru de vaccinare, la intrare, în vecinătatea secției UPU, tocmai ca oamenii să se simtă siguri. Orice se întâmplă, avem vârful specialiștilor pediatrici la dispoziția lor, la un metru distanță, nu se poate întâmpla nimic. Pe lângă o echipă condusă de o fostă voluntară Salvați Copii, actualmente medic cu două specialități. Foarte bine pregătită, Iulia și care are o echipă de colegi cu experiență. Nu ne comparăm cu orașele mici, dar e clar să s-a întâmplat ceva astfel încât lumea și-a pierdut sau nu și-a recâștigat încrederea în ceea ce înseamnă opinia medicală”, a explicat medicul Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Până acum, niciunul dintre copiii care s-au vaccinat la centrul de la Spitalul „Louis Țurcanu” nu a făcut reacții adverse severe în urma administrării serului împotriva SARS-CoV-2.

„Durerea la braț e firească. Și când ne înțepăm într-un spin de trandafir ne doare. E o inoculare de materie străină. O să extindem activitatea și pentru tinerii care au până la 18 ani pentru a ne justifica salariile și prezența echipelor care fac vaccinări și pentru care am văduvit alte sectoare ale spitalului. Și care cred că ar trebui să fie și această inițiativă apreciată pentru că ne străduim să facem lucrurile acestea pentru populația timișoreană. Dintr-un bun început vreau să spun, nu vă mai gândiți că un copil poate să facă o formă de Covid, chiar dacă s-a vaccinat. Pentru că circulă Omicron. Fac forma de boală, dar într-un mod extrem de banal”, a mai spus medicul Mihai Gafencu.

publicitate ziar expresb 1000x100

De altfel, vaccinul protejează împotriva apariției unui sindrom post-Covid-19, diferit față de cel cu care se confruntă unii pacienți adulți.

„La copil nu apare sindromul post-Covid cu simptome ciudate. Dă o formă de boală, care apare la câteva săptămâni, o activare a unei părți a imunității care duce la acel sindrom care inițial s-a numit Kawasaki-like sindrom, la o boală care în final afectează miocardul. Am avut 17 copii extrem de gravi pe care medicii cardiologi i-au tratat în Terapie Intensivă anul trecut, infectați cu celelalte mai puțin agresive în contagiune variante ale virusului acesta”, a explicat medicul.

La Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara sunt puse la dispoziție patru paturi ATI, destinate copiilor care fac forme severe de Covid-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/