Cican – dezlănțuit! Ia la rost procurorii: „Cum vii tu, procuror, în spital să ridici un pacient de la Urgențe?”

Managerul Spitalului din Caransebeș acuză administrația publică din mandatele primarului Marcel Vela pentru datoriile de milioane de lei ale unității medicale, care au condus la blocarea conturilor spitalului, situație care persistă de la începerea mandatului.

Mai mult, Adrian Cican spune că la preluarea mandatului lui Felix Borcean au fost „ascunse facturi sub preș”, fără a fi trecute prin contabilitate.

Trebuie să îi aduc aminte doamnei Ana Bratu că nouă ani a fost președintele Consiliului de Administrație; oare în nouă ani nu și-a dat seama că spitalul este în faliment, oare în nouă ani de zile nu și-a dat seama că acolo s-au făcut plăți ilegale, subliniez plăți ilegale, care au fost semnalizate de mine în instanță. De ce nu a ridicat din urechi atunci câinele de pază al Primăriei? Și la vremea respectivă a fost administrație…, primari care nu au văzut sau au fost legați la ochi!”, ne-a declarat Adrian Cican cu trimitere exactă la actualul ministru de interne, Marcel Vela, care a ocupat fotoliul de primar al Caransebeșului timp de 3 mandate.

Managerul spitalului precizează că, deși a prezentat un raport din care reieşea că în ultimii 3 ani datoriile spitalului au crescut considerabil, nu este vina lui Felix Borcean:

Acel raport prezentat de mine spune că nu au fost înregistrate facturi din spate, sigur că după, în mandatul lui Felix Borcean, au trebuit înregistrate, tocmai asta s-a întâmplat, au fost falsuri, subliniez, s-au scos la suprafață și s-au înregistrat facturi care lipsesc cu desăvârșire, unele din ele și acum, nu mai sunt… s-au evaporat dintr-odată. Am făcut plângeri, dar Poliția se ocupă de altceva… de a se lua de Cican, de Borcean, de a lua pe oricare altul, dar sesizările noastre sunt trecute la sertar. Au fost 7 sesizări, nu vă spun pentru ce, dar doar ultimele 3 mi s-au luat în calcul, am fost, am stat 3 ore și jumătate la Poliție, am fost chemat pentru ultimele 3… și? pentru primele 4? În schimb, au mai fost alte plângeri la Poliție de dinainte să vin eu la Caransebeș. Pe mine mă îngrijorează că sunt sesizări grave făcute de mine care au fost trecute în uitare. Mă întreb, oare cădița spitalului era mai importantă? oare ce se întâmplă la ambulatoriu acum era mai important decât faptul că se reabilitează clădirea? unii oameni de bine au făcut plângeri.”, se întreabă managerul Adrian Cican.

CITEȘTE ȘI:

gif card de energie dacus 1000x100

Managerii din ultimii 4 ani ai Spitalului din Caransebeș au majorat datoriile cu 500%! Adrian Cican a prezentat raportul!

Managerul Cican face acuzații grave și la adresa procurorilor de pe lângă Judecătoria Caransebeș:

Știți că toate organele de cercetare penală au și atribuții de autosesizare. Înverșunarea mea este din două puncte de vedere: de ce iei cădiță ca prioritate în loc să iei prostul management la spital, de ce stresezi personalul spitalului, cu chemat la tot felul de declarații – corecte, nu spune nimeni, pentru anumite lucruri care nu sunt tocmai citove, ba, mai mult, cum vii tu, procuror, în spital să ridici un pacient de la Urgențe? întreb și eu în ziua în care s-a întâmplat descinderea polițiștilor DGA. În acel moment a venit la Urgențe să preia un angajat al Primăriei, oare, cum? așa, haț, repede, hai, vino! Cred că este un pic cam mult! să iei un pacient, să te duci cu el să-l cableze, mă rog, nu-i treaba mea! tocmai de aceea fac aprecierile acestea și pot mâine să mă rețină că nu este nicio problemă, voi ieși a doua zi!… Acum îl cauți pe Cican dacă au fost bine făcute reparațiile la Ambulatoriu, mă, dar noi, care am depus din spital alte plângeri…, de ce nu le anchetezi?”, spune Adrian Cican.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/