Chris Torch și-a terminat misiunea la Asociația Timișoara 2021! În curând, vor fi aduși alți doi noi specialiști

Mandatul suedezului Chris Torch în funcția de consultant artistic al Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii a luat sfârșit. De altfel, momentul coincide cu trecerea în faza a doua a proiectului prin care orașul de pe Bega se pregătește pentru a fi capitala europeană a culturii peste doi ani, iar asociația anunță că va scoate în curând două noi posturi la concurs.

Torch și-a terminat contractul la data de 8 iulie 2019, după ce s-a ocupat îndeaproape de proiectele asociației din faza de Start-Up, începută în 2017 și ajunsă acum la final. Practic, Torch a creat viziunea artistică a proiectului. Suedezul s-a ocupat de proiecte culturale precum de IMPULS (2019), Windows, Lumina Libertății, Memoriile Cetății (2018) și Limits by Cirkus Cirkör (2017), a contribuit la dezvoltarea pe termen lung a proiectului Dante21, dar și a altor patru proiecte cu finanțare din bani europeni.

Asociația Timișoara 2021 îi mulțumește și remarcă relațiile sale excelente cu operatorii culturali internaționali, precum și companiile de la acest nivel. „Îi mulțumim lui Chris Torch pentru această perioadă pe care și-a dedicat-o proiectului Timișoara 2021. Sperăm să colaborăm în continuare și să ne ofere din experiența și energia sa și mai departe. În acest moment încheiem etapa de Start-Up și intrăm în etapa de Producție pentru pregătirea evenimentelor ce vor avea loc în acest an și până în 2021. Pentru cele două posturi care urmează să fie scoase la concurs procesul de selecție va fi unul deschis”, spune directorul asociației, Simona Neumann.

În următoarea perioadă, pentru faza de Producție, se vor scoate la concurs posturile de director de program și de consultant artistic.

Sursa foto: adevarul.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/