„Chiar trebuia să te umpli de penibil!?”

Lider PMP Caraș-Severin și vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici îi răspunde ironic consilierului județean liberal Mircea Teodorescu, care îi ceruse demisia din cauza noului caz de pedofilie descoperit la centrul de plasament „Speranța” din Reșița. Mai mult, face și un bilanț negativ al guvernării liberale la nivel de județ!

Popovici remarcă în primul rând că, „după doi ani și trei luni, opoziția s-a trezit!”, dar în același timp subliniază că Mircea Teodorescu lipsește cu desăvârșire din administrația județeană, rolul său fiind de simplu aghiotant al liderului grupului liberal din CJ. „Bine, măi, Mircică, chiar trebuia să te umpli de penibil!? Te-am sunat personal și te-am cooptat în echipa care a avut ca scop găsirea unor soluții pentru sistemul de asistență socială? Da, numai că asta nu spui! Sigur, să apari pe prima pagină a ziarelor este mult mai important decât adevărul sau interesul bătrânilor și copiilor asistați social! Ești consilier județean în acest mandat și, probabil, oripilat fiind de absența ta din actul administrativ și opoziție, te-ai hotărât să reacționezi, fără a fi documentat! Eu înțeleg că trebuie să zici ceva, dar nu bate câmpii! Citește, măcar, mapa de ședință, nu intra în morișca prostiei! Ai votat cu mâna ta raportul de control, acțiune coordonată de mine, în urma căruia directorul DGASPC a fost demis! Acolo erau scrise toate neregulile constatate, negru pe alb!”, i-a transmis Popovici lui Teodorescu.

Vicele Consiliului Județean nu se oprește aici și nu mai lovește doar în colegul de plen, ci și în partidul din care acesta face parte. Mai mult, se întreabă dacă nu cumva contestatarul său a făcut parte din „caracatița ororilor”, știindu-se că a lucrat în trecut la DGASPC. „Ce-ai făcut, măi Mircică, împotriva acestor mizerabili, cum ai acționat ca să fii îndreptățit acum să devii un «adevărat» justițiar!? Haide, că îți răspund tot eu. NIMIC! La fel cum nu ai făcut tu nimic, nici partidul din care faci parte, care a fost la cârma județului, nu a făcut! Nu ați făcut nici drumuri, nu v-ați ocupat nici de asistența socială, turismul l-ați uitat, nu ați făcut NIMIC, măi «lupule moralist», populist de serviciu! Ați lăsat moștenire câteva milioane de euro datorie, Consiliului Judeţean!”, a încheiat Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/