Chestionar care îi poate ajuta pe părinți să decidă dacă să trimită sau nu copilul la școală! Virgil Musta: „Ne poate ajuta să prevenim, să începem lupta cât mai devreme”

Echipa Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara și Fundația de Ajutor Medical Profilaxis a realizat un chestionar online, folosit ca instrument de sprijin pentru părinții aflați în fața deciziei a trimite sau nu copilul la școală.

Începutul de an școlar a dus la apariția primelor cazuri de infecție cu noul coronavirus în rândul cadrelor didactice. În același timp, crește riscul dezvoltării de noi focare care se pot extinde foarte repede. Este afectată nu doar sănătatea copiilor, a părinților și bunicilor, ci și a profesorilor. În aceste condiții, transmiterea comunitară se poate intensifica, iar în doar câteva zile situația poate scăpa de sub control.

Chestionarul a fost gândit ca fiind un triaj online epidemiologic ce se recomandă a fi realizat zilnic. Completarea nu durează mai mult de două minute.

„Cu toții suntem îngrijorați de acest risc, cel al infectării cu noul coronavirus și uneori decizia de a trimite copilul la școală sau a-l îndruma este foarte dificil de luat. Există riscul să ne scape un amănunt care să fie esențial în evoluția ulterioară a evenimentelor”, a transmis doctorul Virgil Musta, șeful Clinicii de Boli Infecțioase II din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara și coordonator al proiectului „Conectați pentru sănătate în timpul pandemiei de COVID-19″.

Chestionarul cuprinde câteva date de identificare ale părintelui, dar și vârsta copilului. Mai multe întrebări sunt legate de contactele pe care le-a avut copilul în ultimele 14 zile și de prezența, în ultimele două săptămâni, a unor simptome asociate infecției cu noul coronavirus. O întrebare din cadrul chestionarului online este legată de posibilele boli cronice pe care le-ar putea avea copilul, având drept consecință o forma severă în cazul unei infecții cu SARS-CoV-2. În urma completării formularului, sunt oferite mai multe recomandări.

„Încă de la începutul pandemiei am spus că bătăliile împotriva noului coronavirus ar trebui date în afara unităților sanitare. Dacă vom ajunge să luptăm doar în spitale, în secțiile de Terapie  Intensivă, pierderile noastre vor fi din ce în ce mai mari. Acest chestionar ne poate ajuta să prevenim, să începem lupta cât mai devreme. Să nu ajungem să acționam când e prea târziu”, a mai spus doctorul Virgil Musta.

Formularul poate fi accesat AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/