Chebuțiu, somat de Primărie. Ține blocate 5 hectare de teren fără să facă nimic!

Controversatul om de afaceri Adrian Chebuțiu, prin firma Velo City, a luat în concesiune 5,5 hectare de teren în Valea Țerovei, în Parcul Industrial. În locația respectivă, acesta ar fi trebuit să demareze o investiție prin care să creeze sute de noi locuri de muncă.

Până acum însă nu s-a întâmplat nimic, iar oficialii locali s-au lăsat vrăjiți de promisiunile făcute în zadar de renumitul tandem Chebuțiu-Preda. În acest sens, administrația locală spune că lucrurile trebuie lămurite. ,,Ar trebui clarificată problema și cu acel investitor, care a blocat 5,5 hectare chiar în zona centrală a obiectivului. Îl respect, dar tot așteptăm să demareze investiția și nu se întâmplă nimic”, a spus Mihai Stepanescu, primarul Reșiței.

În ce privește cea mai arzătoare problemă a municipiului, lipsa de investitori, edilul-șef susține că a avut parte de transparență în relația cu aceștia, dar din păcate orașul nu are nicio vină că nu au rămas aici. ,,Reșița n-are o vină majoră prin faptul că nu are nici aeroport, nici drum european, nici drumuri care să îi atragă aici, a adăugat edilul-șef.

Ce a promis Chebuțiu?

Proiectul SportCity presupune construirea unei fabrici complexe de echipament sportiv, respectiv biciclete, echipament pentru golf, echipament pentru fitness, incluzând secţii de sudare a cadrelor, debitări şi prelucrări mecanice, sablare şi vopsire, asamblare şi manipulare, logistică şi tratare a deşeurilor. În complexul de hale cu o suprafaţă totală de 30.000 mp, promisiunile au fost că îşi vor desfăşura activitatea până la 900 de angajaţi. Valoarea totală a investiţiei din Parcul Industrial ar urma să se ridice, în cazul în care începe, la 17 milioane euro. Potrivit VeloCity, pentru infrastructura şi tehnologia fabricii de biciclete s-au investit până în prezent 5,4 milioane euro.

Parcul Industrial, încă liber!
Zona industrială situată în oraş a fost reabilitată prin programul PHARE 2005 şi are o suprafaţă de 26,2 ha, dotată cu toate utilităţile: apă, canalizare, gaz, energie electrică, telefonie, inclusiv reţea de drumuri şi acces la drumurile naţionale DN58 şi DN58B. Conform cerinţelor Programului PHARE, terenurile pot fi doar concesionate în primii 5 ani, apoi existând posibilitatea de cumpărare a acestora. Prin Hotărârea Consiliului Local s-a stabilit preţul de pornire al licitaţiei de concesiune la 0,35 Euro/mp/an, fără TVA. Deși au existat discuții pe tema obiectivului cu diverse firme, investitorii au preferat să plece din oraș.

Comments

  1. Samuel Klein says:

    Cum dracu’poate scapa Resita de hotu’asta?

  2. gheorghe pavel says:

    Uita-te ce se intampla la Anina, Moldova Noua, orase cu cate 2 aeroporturi fiecare!Ei n-au vazut ca Preda si Chebutiu au falimentat UCMR-ul si de la an la an nr muncitorilor a scazut nu invers? Char ne credeti prosti?N-am vazut pe unul sa zica “sunt incapabil”!

  3. Zorro says:

    Trebuie sa apese cineva pe un tragaci….

  4. pop cristian says:

    scapa lumea de el cand o intra la puscarie ! dar sa -i confiste inainte …masinutele, casa, conturile si mai ales …debarcaderul facut de sindicatul UCMR-ului si renovat cu banii firmei UCMR inainte de a o falimenta !! si poate sa si mute Next city cu salariile de rahat la ma-sa acasa!

  5. Pop says:

    scapa lumea de el cand o intra la puscarie ! dar sa -i confiste inainte …masinutele, casa, conturile si mai ales …debarcaderul facut de sindicatul UCMR-ului si renovat cu banii firmei UCMR inainte de a o falimenta !! si poate sa si mute Next city cu salariile de rahat la ma-sa acasa!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/