Promisiunea Verde, Generatorii de Bine și Ucenic Electrician sunt proiectele cu #energiepentrubine care urcă pe podiumul Galei Romanian CSR Awards 2021, pentru cincilea an consecutiv.
Grupul CEZ se remarcă încă o dată cu proiecte de succes în cadrul competiției Romanian CSR Awards. Proiectele „Marketing asociat unei cauze”, „Susținerea angajaților” și „Educație”, care îi aduc aceste recunoașteri au contribuit la susținerea educației online, la dezvoltarea comunităților din sudul României și la formarea viitoarei generații de electricieni.
„Promisiunea Verde a fost o inițiativă socială efervescentă, cu impact imediat și care ne-a mobilizat pe toți în jurul cauzei elevilor care aveau nevoie de resurse pentru ca educația lor să continue, chiar și în mediul online. Generatorii de Bine și Ucenic Electrician sunt proiecte bine ancorate în strategia noastră de responsabilitate socială, cu un public fidel și o evoluție semnificativă de la o ediție la alta. Distincțiile primite ne onorează și ne confirmă, o dată în plus, că suntem pe drumul cel bun în demersul nostru de responsabilitate socială.”, Angelica Barbu, Director Comunicare & Marketing CEZ România.
Promisiunea Verde – premiul I la categoria „Marketing asociat unei cauze”:
Angajamentul CEZ pe termen lung este de a construi un viitor sustenabil pentru generațiile actuale și viitoare. Anul trecut, într-un context dificil pentru educație, aceștia au contribuit la digitalizarea sistemului și au venit în sprijinul familiilor defavorizate socio-economic prin crearea platformei www.promisiuneaverde.ro.
Alături de clienții CEZ, compania a sprijinit educația a 450 de copii din medii vulnerabile, oferindu-le cadrul necesar pentru continuarea studiilor: tablete de ultimă generație, internet timp de doi ani și instruire digitală pentru profesori, părinți și elevi. La fiecare achiziție a produsului de energie 100% regenerabilă, o nouă promisiune se transforma în realitate. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Organizației Salvați Copiii Romania, recunoscută la nivel național pentru programele sale educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor.
Generatorii de Bine – premiul III la categoria „Susținerea angajaților”:
O altă misiune pe care o duce an de an la îndeplinire este să le ofere colegilor oportunitatea de a se implica în comunitate. Aceștia sunt încurajați să propună soluții de viitor și să contribuie la rezolvarea unor probleme punctuale în județele din care provin (Argeș, Dolj, Gorj, Teleorman, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Constanța și Caraș-Severin). În anul 2020 CEZ România a investit 40.000 € în idei noi:
Olt: Liceul Tehnologic Nr. 1 Balș a fost susținut cu 12 laptop-uri pentru pregătirea elevilor în viitoarele profesii;
Teleorman: s-a contribuit la dezvoltarea unui program de dotare cu echipamente digitale, instruire, consiliere și sprijin pentru 25 de elevi ai Școlii Gimnaziale Zaharia Stancu din Roșiorii de Vede;
Mehedinți: s-au oferit display-uri interactive și standuri mobile pentru Liceul de Arte „I. St. Paulian” din Drobeta Turnu Severin;
Dolj: inițiativa dedicată Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” a însemnat 5 laptop-uri noi și 5 tablete pentru desfășurarea cursurilor online;
Gorj: 30 de elevi din ciclul gimnazial din localitatea Alimpești au pășit în noul an școlar având acces la tablete;
Vâlcea: proiectul a presupus achiziția unui număr de 32 de tablete și 4 laptop-uri pentru Școala Gimnazială „Ion C. Constantinescu”.
În cadrul inițiativei “Clean Green”, s-a pregătit un început de an școlar în siguranță pentru aproximativ 3 000 de elevi, prin dotarea a 30 de școli din județul Dolj cu dispensere și soluții de dezinfectare a mâinilor. Proiectul câștigător din județul Argeș a urmărit dotarea Compartimentului Cardiologie – al Spitalului Municipal Curtea de Argeș cu o mașină de spălat profesională și achiziția de aparatură medicală – electrocardiograf și injectomat.
Ucenic Electrician – mențiune la categoria „Educație”:
Ucenic Electrician, programul dezvoltat de operatorul Distribuție Oltenia, pregătește generația de profesioniști ai viitorului. În 2020, pe lângă dotările tehnice specifice meseriei de electricieni, modernizarea laboratoarelor și organizarea de ateliere de dezvoltare personală, 300 de elevi din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Teleorman și Vâlcea au avut ocazia să intre în noul an școlar cu tablete. CEZ a oferit în continuare bursele de performanță și o nouă ediție de internship plătit a fost lansată, iar din cei 19 electricieni junior, 2 dintre ei au fost angajați, alăturându-se celor 8 electricieni juniori angajați anterior.
„Recunoscători pentru distincțiile primite, ne încărcăm cu energie și pentru proiectele din acest an, care vizează domenii precum sănătate și wellbeing, educație, conservarea mediului și dezvoltarea regională.”, spun reprezentanții CEZ.