Certat de cei pe care îi apără! Un elev din Lugoj se consideră hărțuit pentru curajul de a fi diferit

La nivel național, autoritățile au învățat deja că vocea elevilor trebuie să se facă ascultată. Din păcate, la fel ca în alte domenii, cei care iau atitudine sunt adesea puși la colț.

Este și cazul lui Natanael Iriciuc, elev la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, care susține că a fost ținta hărțuirilor din pricina deciziilor și a implicării de care a dat dovadă în Consiliul Elevilor, dar și în proiectul Școli Curate, al cărui ambasador este. Tânărul este vicepreședinte al Consiliului Elevilor la Liceul „Valeriu Braniște” și director al Departamentului de învățământ tehnic, profesional și vocațional din Consiliul Județean al Elevilor Timiș.

„Pus la colț pentru că am ales să pun pe primul loc reprezentarea elevilor! După ani de zile în care, la fel ca toți elevii din România, am stat și-am învățat crezând că așa voi reuși în viață (sau cel puțin așa ne sfătuiesc mereu profesorii), după premii aduse liceului crezând că așa mă voi dezvolta eu personal am făcut primul pas diferit și am tras de mânecă foștii consilieri locali, amintindu-le că rapoartele de activitate pe care ei sunt obligați prin lege să le publice pe site-ul primăriei nu sunt făcute! Atunci am întâlnit un fenomen care m-a pus puțin pe gânduri. După ce am trimis această adresă primăriei, apoi la Prefectură, am fost sunat de la școală și am fost întrebat ce se întâmplă cu mine? De ce nu mă sfătuiesc cu liceul când fac un asemenea pas? Sunt conștient că renumele liceului va avea de suferit? Aceasta a fost prima atenționare, iar apoi, la fiecare pas pe care îl făceam, mi se atrăgea atenția că stric renumele liceului!”, a declarat Natanael Iriciuc.

Din păcate, elevul a devenit apoi și ținta atacurilor din partea colegilor. Totul a plecat de la o postare publicată pe pagina Consiliului Elevilor de către președinta acestuia, postare dezaprobată de Natanael Iriciuc, tânărul considerând că aceasta nu își avea locul pe o pagină dedicată exclusiv elevilor.

„Rolul nostru, al Consiliul Elevilor de la nivelul școlii, este de a-i reprezenta cu adevărat pe elevi, să veghem la respectarea drepturilor elevilor! Nu avem voie și nu trebuie să permitem niciunui cadru didactic să se implice în luarea deciziilor noastre. Pagina Consiliului Școlar al Elevilor nu este locul unde să promovăm un profesor, oricât de implicat sau neimplicat ar fi; Chiar dacă eu am o relație extrem de bună cu acel profesor, nu voi putea permite să se întâmple acest lucru.”, punctează elevul.

În urma acestei situații, Natanael a primit mai multe mesaje jignitoare de la colegi. Câțiva dintre aceștia și-au exprimat într-un mod nepermis diferența de opinie.

Cuib de vise 1000x100

„Încă există elevi care nu înțeleg ce înseamnă să ai curajul să lupți ca lucrurile din jurul tău să funcționeze într-un mod transparent și corect. Încă există oameni care te judecă pentru ca tu iei cuvântul înaintea tuturor, deși ești inferior vârstei. Intrăm în 2021 și încă există oameni care se iau pe internet de tine pentru aspectul fizic. Toate aceste lucruri mă întristează, mai ales că acum am ajuns să le trăiesc pe pielea mea. Sunt judecat aspru de niște tineri la fel ca mine din comunitatea liceului meu, colegi de clasă ai președintei Consiliului Școlar, doar pentru că am ales să nu fiu subordonat unui sistem ce nu are valori și principii bazate pe lucruri corecte, să fiu judecat pentru că nu mă supun nimănui și am o părere proprie pe care mi-o mențin fermă. Doresc să subliniez că ceea ce s-a întâmplat nu este un atac asupra profesorilor, ci este un conflict între elevi, care oricum s-a diminuat. Conflictul nu are legătură și nu ilustrează calitatea actului educațional de la Braniște și nici nu reprezintă liceul.”, concluzionează Natanael Iriciuc.

Conducerea unității de învățământ este determinată să ia măsuri pentru medierea conflictului, în cadrul liceului, în acest sens fiind organizată și o comisie anti-bullying.

„Am vorbit cu băiatul. O escaladare nepermisă a unor neînțelegeri dintre ei, deci da, trebuie să intervenim. O neînțelegere între adolescenți rămâne o neînțelegere. Când însă ieșim din sfera argumentelor, deja e altceva.”, a declarat prof. Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”.

Fenomenul de bullying sau hărțuire, într-o adaptare aproximativă în limba română, este pedepsit de lege și în România, iar prin situația expusă Natanael Iriciuc dorește să tragă un semnal de alarmă și să conștientizeze elevii că denigrarea unei persoane și comportamentul jignitor nu fac cinste nimănui.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/