Cerșetoria, greu de eradicat în Timișoara

cersetori

Cerșetoria este un fenomen greu de eradicat în Timișoara. Sute de oameni care apelează la mila publică au fost ridicați de polițiștii locali, dar cei mai mulți revin imediat pe străzi.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au depistat 655 de cerșetori, cu o creștere în lunile de vară față de cele mai reci.

„Dintre acestea, 619 sunt persoane adulte și 36 minori, aceștia din urmă fiind predați către Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului. Majoritatea dintre ele sunt depistate în mod repetat și revin de fiecare dată în stradă. Astfel de persoane sunt depistate în mod repetat și preluate din stradă, fiind predate către Centrul pentru persoane fără adăpost din cadrul Complexului de servicii Sfântul Francisc de pe strada Telegrafului. Din păcate, legislația nu permite obligarea acestor persoane să stea într-un centru, acestea neputând fi reținute acolo împotriva voinței lor, alegând să se întoarcă în stradă, de multe ori, înainte ca polițiștii locali să termine formalitățile de predare a lor către centru, o soluție fiind ca timișorenii să nu le mai ofere bani”, spun polițiștii locali.

Aproximativ 55% dintre cerșetorii ridicați de pe străzi nu sunt din județul Timiș. Ei sunt îndrumați spre localitățile de domiciliu, însă nu pleacă din oraș și nu pot fi forțați să facă asta.

cersetori 1

Poliția Locală reamintește cetățenilor că nu este bine să le ofere bani cerșetorilor cu atât mai mult cu cât unii dintre ei nu folosesc acești bani pentru a se întreține, ci pentru a-i da în special pe alcool, uneori sunt violenți, produc disconfort prin mizeria strânsă în jurul lor, alții sunt apți de muncă și totuși recurg la astfel de metode.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/