Cerere şi ofertă există. Lipseşte preţul!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Mai multe familii din cartierul caransebeșean Carbonifera au solicitat Primăriei municipiului cumpărarea terenului pe care sunt construite casele proprietate personală, astfel că primarul Felix Borcean a făcut o vizită în cartier ieri după-amiază.

Oamenii au precizat că prin anii ’90 – ’97 s-a putut primi terenul gratuit în baza unei legi prin care prefectul județului emitea un ordin în acest sens, însă nu foarte mulți proprietari au fost receptivi, sau cei care au fost nu au primit bucata de teren. În situația actuală, Felix Borcean le-a oferit șansa ca un evaluator să prezinte o situație concretă a momentului, și anume, cu cât se plătește în prezent, conform legii, metrul pătrat de teren în zona Carboniferă. Și asta pentru că locatarii au menționat că este foarte bine că există șansa să fie cumpărat terenul, dar dacă evaluarea terenului din zonă va duce la un un preț peste puterea de cumpărare a cetățenilor, atunci ei au rămas cu banii pe evaluare dați.

Tocmai de aceea, primarul Felix Borcean a ţinut să le explice oamenilor că municipalitatea vine în ajutorul lor. „Noi vom plăti un evaluator autorizat conform legii să efectueze acest sondaj pentru un lot de teren din această zonă. Astfel vom ști cu exactitate la ce preț vor putea cumpăra oamenii metrul pătrat de teren. Iar cei care vor fi interesați vor depune la Primărie cerere de cumpărare a terenului de sub casă sau pentru grădină, însoțită de un extras din cartea funciară pentru proprietatea deținută și, conform legii, pot cumpăra pământul”, a declarat primarul Felix Borcean.

STPT job 1000x200

Edilul urbei a fost asaltat cu rugăminți din partea cetățenilor pentru amenajarea unui loc de joacă, sau teren de fotbal pentru copiii din cartier, sau a unui spațiu de odihnă pentru vârstnici, însă au existat voci care s-au opus pe motiv că și așa este prea multă gălăgie pe timpul serii. Cu toate astea vor fi montate două bănci chiar la intrarea în cartier, unde oamenii au ridicat o troiță pe cheltuiala proprie și va fi luată în calcul și doleanța copiilor de a identifica un spațiu din domeniul public pe care să fie amenajat un teren de sport la dimensiuni mai mici.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/