Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a început o colaborare cu Universitatea din Ferrara, Italia, în vederea valorificării cercetărilor arheologice făcute pe cel mai mare sit arheologic din vestul țării, Tibiscum de la Jupa.
Potrivit directorului muzeului caransebeșean, Adrian Ardeț, prof. univ. dr. Livio Zerbini, prorector al universității din Ferrara și director al Centrului de Studii Romane asupra Provinciilor Dunărene, a venit în Caransebeș pentru a începe o campanie comună de săpături pe șantierul arheologic Tibiscum.
„Am ajuns la un acord, în urmă cu doi ani, de a concretiza bunele legături printr-un protocol de colaborare, care va cuprinde săpături arheologice, dar și studii pe baza descoperirilor de la Tibiscum. Prezența profesorului în această săptămână împreună cu un alt coleg arheolog din Ferrara, Cristina Failla, este legată de începerea săpăturilor, prima campanie, pentru că vom avea și a doua campanie la sfârșitul lunii august”, ne-a declarat dr. Adrian Ardeț.
De puțin timp, profesorul universitar doctor în istorie Zerbini a fost numit și director al unui alt centru de studii dedicat Împăratului Traian, care include universități și muzee din Italia. Acesta consideră că ar putea fi introdus și muzeul din Caransebeș, cu situl Tibiscum, ca membru al centrului de studii. Și asta pentru că reprezentanții muzeului vor avea șansa să discute și să prezinte lucrurile interesante descoperite la Tibiscum.
„Pentru noi este o ocazie deosebită pentru a cunoaște istoria antică a României. Este important că cunoaștem această istorie în Italia. La Roma s-a organizat o expoziție dedicată Împăratului Traian și România a fost bine reprezentată. Acum inițiem prima campania arheologică la Tibiscum, finanțată de Ministerul de Externe al Italiei. Nu vom rămâne la acest stadiu al cercetărilor, îl vom continua în viitor, pentru că un rol important în promovarea siturilor arheologice îl reprezintă turismul cultural, turismul istoric, iar, prin potențialul deosebit pe care-l are situl arheologic Tibiscum, cred că putem să-l promovăm și să devină unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa. Istoria antică a României este comună cu istoria Italiei și trebuie valorificată”, ne-a declarat prof. univ. dr. Livio Zerbini.
Profesorul cochetează cu România de peste 10 ani de zile. El a scris o carte alături de profesorul universitar Radu Ardevan de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, „Dacia Romană”, publicată în Italia. Este visiting professor la Universitatea din Cluj-Napoca, autor al mai multor documentare și consultant științific în programe de radio și televiziune. A publicat numeroase lucrări și cercetări asupra lumii romane și a didacticii antichității.
Profesorul a realizat mai multe studii despre relația dintre Dacia și Imperiul Roman în timpul guvernării lui Traian. O poveste despre putere, războaie, cuceriri și ambiții, dar și despre istoria unui popor al cărui sânge s-a amestecat cu cel italic, dând naștere unei noi entități.
„Dorim ca la finalul campaniilor de săpături să publicăm, împreună cu dl. profesor Zerbini, o carte despre descoperirile de la Tibiscum, pe care să o facem cunoscută în Italia. Este important ce poate produce din punct de vedere turistic parcul arheologic Tibiscum”, ne-a mai menționat directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, dr. Adrian Ardeț.
„Aveți norocul extraordinar să aveți alături unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa. Eu aștept să avem rezultate importante la Tibiscum. Teritoriul Caransebeșului este cunoscut în întreaga lume istorică, arheologică prin Tibiscum. Și este nevoie ca administratorii acestui sit să înțeleagă că Tibiscumul poate fi o extraordinară carte de vizită pentru Europa”, concluzionează profesorul universitar doctor Livio Zerbini.