Ministerul Transporturilor a publicat spre consultare indicatorii tehnico-economici ai Centurii Timișoara Vest.
Sectorul de drum face parte din rețeaua TEN-T și a fost cuprins în scenariul de referință al Planului Investițional 2021-2027. Pentru realizarea obiectivului este necesară o suprafață totală de aproximativ 3,5 milioane de metri pătrați.
„Obiectivul de investiție varianta de ocolire Timișoara Vest are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă realizând conexiunea între DN Centura Timișoara și Varianta de oclire Timișoara Sud (în execuție) cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, în fluidizarea traficului, creșterea siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelurile în zonele tranzitate în prezent”, aflăm din motivarea proiectului.
Traseul variantei de ocolire este amplasat pe teritoriul administrativ al judetului Timiș și traversează Timișoara, Săcălaz și Sânmihaiu Român.
Valoarea proiectului se ridică la 2,28 de miliarde de lei și este asigurată din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027. Totodată este finanțare și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În cadrul proiectului au fost prevăzute 2 parcări. Pentru asigurarea relațiilor de trafic cu drumurile existente se vor amenaja 4 noduri rutiere. Acestea sunt amplasate în următoarele locații:
Pe traseul variantei de ocolire Timișoara Vest sunt prevăzute și 10 pasaje.
Se propune amplasarea și integrarea de senzori de trafic cu tehnologie radar cu detecție laterală și a unor senzori pentru detectarea dispozitivelor Bluetooth care tranzitează rețeaua rutieră. Aceștia se vor monta în 8 locații.
„Sistemul inteligent de transport va fi compus dintr-o rețea de senzori neintruzivi, dispuși în proximitatea secțiunilor monitorizate, o rețea de senzori și echipamente pentru achiziția datelor, o rețea de comunicații pentru transmiterea datelor și informațiilor înregistrate la un centru de monitorizare si informare”, se arată în proiect.