Asta au încercat să-i înveţe poliţiştii de la rutieră pe şoferii aflaţi în trafic pe drumurile judeţene în perioada 12-18 martie. Campania preventivă a rutieriştilor a vizat, în principal, reducerea victimizării în accidente rutiere prin nepurtarea centurii de siguranţă, însă nici alte abateri de la regulile de circulaţie nu au fost trecute cu vederea.
Poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat mai ales pe sectoarele de drum cu trafic intens, atât pe raza municipiilor şi oraşelor, cât şi pe drumurile naţionale. Oamenii legii i-au avut în vizor pe şoferii, dar şi pe pasagerii care încalcă o măsură atât de banală, care le poate salva însă viaţa. În urma acţiunilor desfăşurate între 12-18 martie au fost aplicate 240 de sancţiuni contravenţionale, 234 ocupanţilor locurilor din faţă şi alte şase pasagerilor de pe locurile din spate ale autovehiculelor oprite în trafic.
„Tot în această perioadă poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe raza întregului judeţ pentru a desfăşura acţiuni ce au vizat combaterea încălcării normelor rutiere. În urma acestor acţiuni au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale, din care 81 pentru nerespectarea regimului legal de viteză”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Cinci şoferi vor fi pentru o vreme doar pietoni, în timp ce alţi doi s-au ales cu dosare penale fie pentru că au urcat băuţi la volan, fie au condus fără permis.
„Scopul acestor acţiuni îl reprezentă impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce priveşte respectarea vitezei legale de deplasare, iar reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză sau a consumului de alcool reprezintă obiectivul principal al poliţiştilor angrenaţi în acţiuni”, a declarat Ancuţa Cărbunaru.
Taximetriştii, luaţi şi ei în vizor
În perioada imediat umătoare rutieriştii plănuiesc o acţiune care îi va arde la buzunare pe taximetriştii aflaţi în ilegalitate. „Între 22-24 martie, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic pentru a desfăşura controale pe linia transportului de persoane în regim taxi. Scopul principal îl reprezintă depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Vor fi verificate starea tehnică a maşinilor de taxi, funcţionarea corectă a aparatelor de taxat şi taximetriştii autorizaţi.