Centrul Universitar UBB din Reșița primește în continuare candidați pentru Facultatea de Inginerie

engineering students discussing ideas together

Dacă vă atrage ingineria și credeți că a fi student la universitatea clujeană, dar cu școlarizare la Reșița, vă avantajează, acum e momentul!

Doar până vineri, 23 iulie, candidații la admiterea din sesiunea de vară au acces la platforma online a universității care gestionează procesul de înscriere. Adresa este https://admitere2021.ubbcluj.ro/.

Facultatea de Inginerie din Reșița are trei domenii de licență pentru anul universitar viitor: Inginerie mecanică, Inginerie electrică și Științe inginerești aplicate. Iar specializările sunt: Inginerie mecanică, Electromecanică, Informatică aplicată și inginerie electrică și Informatică industrială.

Cuib de vise 1000x100

De asemenea, tot până vineri, în incinta universității, la Campus Cafe, vor fi puse la dispoziția candidaților, în intervalul orar 8.00 – 16.00, centre-suport menite să ofere sprijin logistic pentru admiterea online. Interacțiunea cu persoanele desemnate se desfășoară respectând normele de sănătate publică.

Mai multe informații despre admiterea 2021 la Facultatea de Inginerie a Universității Babeș-Bolyai, acte necesare, condiții de înscriere, taxe de studiu, sunt detaliate pe pagina web a facultății, https://eng.ubbcluj.ro/.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/