Centru de zi pentru 40 de persoane cu dizabilități și boli cronice, la Timișoara. Primăria, la un pas să obțină finanțare europeană

batrani

Primăria Timișoara intenționează să construiască în zona Fratelia un centru de zi modern pentru 40 de persoane cu dizabilități și boli cronice. Investiția se ridică la peste 700.000 de euro, iar instituția este la un pas de a obține bani europeni pentru finanțarea acestui proiect.

Aproximativ 40 de persoane adulte cu dizabilități sau care suferă de diferite boli cronice vor primi un sprijin important din partea Primăriei Timișoara. Cu bani europeni, sunt șanse ca în zona Fratelia să fie ridicat un centru de zi modern. Potrivit reprezentanților instituției, clădirea va fi construită în locul unui imobil care urmează să fie demolat, pe un teren cu o suprafață totală de 1.124 mp, aflat pe str. Pavlov, nr. 19.

Obiectivul general al proiectului vizează combaterea marginalizării sociale a persoanelor adulte care se confruntă cu dizabilități și/sau cu boli cronice care le îngreunează activitățile zilnice aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin realizarea unei investiții în îmbunătățirea mediului fizic precum și investiții pentru dezvoltarea funcțiilor sociale – respectiv demolare construcție existentă și construire Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, acces auto, acces pietonal, parcaje, amenajare parcelă. Centrul va avea capacitatea de aproximativ 40 de locuri”, scrie într-un proiect de hotărâre care va sta pe masa aleșilor locali.

Din document aflăm că, în luna aprilie a acestui an, a fost aprobat un acord de parteneriat între Primăria Timișoara și Direcția de Asistență Socială a instituției, în vederea realizării acestei investiții. În luna iulie, municipalitatea a depus o cerere de finanțare a proiectului cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Astfel, în data de 11 august, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a informat Primăria Timișoara că cererea de finanțare a fost admisă în etapa de precontractare, doar că mai sunt necesare clarificări pentru a putea continua procesul de evaluare, selecție și contractare.

În aceste condiții, Primăria Timișoara a pregătit un proiect de hotărâre privind aprobarea investiției, a cheltuielilor aferente, precum și a acordului de parteneriat actualizat între instituție și Direcția de Asistență Socială. Astfel, aflăm că valoarea investiției se ridică la 3,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Primăria Timișoara va cofinanța proiectul cu aproape 55.000 lei, iar Direcția de Asistență Socială cu peste 15.000 lei.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/