Primăria Reșița face demersuri pentru dezvoltarea și completarea sistemelor de management integrat a deșeurilor la nivelul municipiului.
La Reșița, se vor construi, cu ajutorul fondurilor europene, două centre moderne de colectare a deșeurilor. Proiectul municipalității are în vedere construirea unor platforme betonate, pe care vor fi amplasate containere pentru diverse tipuri de deșeuri, de la cele rezultate din demolări, până la cele textile, electrice, voluminoase, vegetale, care nu se pot colecta în cele amplasate deja pe raza municipiului. Containerele vor fi închise și nu vor afecta aspectul zonei, iar la umplere se va asigura golirea lor.
„Noi, la Reșița, avem de câțiva ani buni, două puncte, unul în zona Stavila și altul la Kaufland, unde cetățenii pot veni benevol să-și aducă materiale rezultate din demolări, băi, gresie, faianță, uși, geamuri. Practic, tot ce demolează pe acasă, ca să nu le mai transporte în zone perimetrale Reșiței, prin șanțuri, grădini, păduri, ci să le aducă direct acolo și noi le luăm cu titlu gratuit. Pentru aceste centre de colectare există o axă de finanțare și am depus un proiect de finanțare pentru ele. O să le facem așa cum scrie la carte, platforme betonate, hală acoperită cu containere, pentru ca depozitarea să se poată realiza în mod civilizat”, a explicat, de curând, primarul Reșiței, Ioan Popa
Finanțarea proiectului este asigurată de Ministerul Mediului, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
FOTO: Imagine orientativă