Centenarii, premiați pentru longevitate!

Cel mai vârstnic cetățean din județ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de primarul orașului său natal, în Caransebeș. Pentru că mai multe persoane din oraș au trecut și vor trece de pragul unui secol, administrația locală a hotărât premierea sărbătoriților cu sume de bani în funcție de vârstă.

După ce au rezistat atât de mult în lupta contracronometru, gugulanii ce au depășit vârsta de 100 de ani sunt recompensați de către Consiliul Local Caransebeș. Astfel, administrația locală le va acorda premii ce constau în sume de bani pentru a le demonstra respectul ce li-l poartă cu toții. „Pentru a fi alături de ei și pentru a le acoperi nevoile, medicamentele și orice alte nevoi pe care le au la aceste vârste frumoase, s-a aprobat ca pentru fiecare an să primească un premiu de câte 10 milioane lei vechi, așadar, cei care vor avea 103 ani vor primi 3000 de lei, cei care au 106 ani vor primi 6000 de lei, iar doamna care va împlini 107 ani va primi 7000 de lei și cei care vor împlini 100 de ani vor primi 1000 de lei. Este un mic omagiu, un umil cadou din partea noastră ca semn de apreciere a celor care sunt longevivi și care reprezintă municipiul Caransebeș, iată, trecând pragul unui secol”, a precizat primarul orașului Caransebeș, Marcel Vela.

În acest fel, toți astfel de sărbătoriți, ce se apropie în total de numărul zece, își vor sărbători ziua de naștere cu mai mult fast de acum încolo. Iar anul viitor, cel mai vârstnic cărășean, caransebeşeanca Margit Szemenyei, va primi în dar de ziua ei suma de 7000 de lei. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/