Celebrul arbitru Ioan Igna, sărbătorit la Politehnica Timișoara

aniversare ioan igna politehnica timisoara
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Gloriile fotbalului timișorean s-au reunit la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a celebra 65 de ani de când arbitrul Ioan Ignea s-a alăturat Politehnicii.

În deschiderea evenimentului, din partea Fundației Politehnica, prof. univ. dr. ing. Ioan Bogdanov și-a reamintit, cu emoție, momentul 1959, când a fost prima oară pe stadion, după care a urmat venirea la Poli a lui Ioan Igna și promovarea echipei în prima divizie.

Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, prezent la eveniment, a subliniat că UPT a onorat întotdeauna excelența, atât în educație, cât și în sport, exprimându-și speranța că sportul timișorean va reveni la gloria de odinioară. Cu această ocazia i-a înmânat o Plachetă de Excelență lui Ioan Igna, din partea UPT și a Fundației Politehnica, „Pentru rezultate excepționale în activitatea sportivă și de arbitraj sportiv de performanță, prin care a adus o contribuție importantă la creșterea prestigiului Politehnicii, orașului Timișoara și României”.

Ioan Ignea la Universitatea Politehnica Timișoara

Ioan Ignea la Universitatea Politehnica Timișoara

Președintele Fundației Politehnica Timișoara, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, fost rector și un mare susținător al sportului, i-a oferit lui Ioan Igna un tricou al Politehnicii din anul în care acesta s-a retras din activitate, 1990, precum și două dintre cărțile apărute sub egida Fundației, care evocă istoria sportului politehnist.

dri startup cs (1000 x 100 px)

Viața, activitatea și personalitatea lui Ioan Igna au fost prezentate de jurnalistul Octavian Stăncioiu, care l-a avut și ca invitat în emisiunile sportive realizate la Teleuniversitatea TV Timișoara.

Vizibil emoționat, Ioan Igna a mulțumit organizatorilor evenimentului, a rememorat unele aspecte din cariera sa ca fotbalist și ulterior ca arbitru, menționând și aprecierile pe care le-a primit, de-a lungul vieții, pe plan internațional.

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/