Prins cu droguri într-un tramvai din Timișoara

tanar prins cu droguri in timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii locali din Timișoara au prins un tânăr cu droguri asupra sa. Mergea cu tramvaiul, iar la vederea agenților a devenit agitat.

Tânărul a fost controlat, între stația Piața Maria și Catedrala Mitropolitană, iar în buzunar avea plicuri cu substanțe interzise.

„Polițiștii locali au constatat că bărbatul are 33 de ani și are domiciliul în Timișoara. La efectuarea controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două plicuri cu substanțe vegetale susceptibile a face parte din categoria celor interzise. Bărbatul a declarat că este dependent de aceste substanțe, care îl calmează când le consumă”, aflăm de la Poliția Locală Timișoara.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Tânărul a fost predat polițiștilor din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Drogurile descoperite asupra tânărului în tramvai

Drogurile descoperite asupra tânărului în tramvai

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/