Lumea poate părea înfricoșătoare, dar realitatea este că pot fi vizitate o mulțime de locuri superbe fără ca viața să fie pusă în pericol. Deși nicio țară nu este complet lipsită de criminalitate, iată 5 destinații cu un istoric foarte scăzut de infracționalitate, conform TravelPulse.
Australia este considerată destinația cea mai sigură din lume pentru 2020, potrivit studiului anual de cercetare al Berkshire Hathaway Travel Protection (BHTP). Țara ocupă primul loc în clasamentul general, precum și în topuri efectuate în funcție de vârstă și de sex, deopotrivă copii, tineri și vârstnici, bărbați și femei fiind în siguranță. Australia a fost numită recent „destinația anului” de revista Travel & Leisure.
Atât cei din generația „millennials” – născuți între anii 1981-1996 -, cât și călătorii de vârstă mijlocie sau de vârstă înaintată consideră Noua Zeelandă ca fiind cel de-al doilea cel mai sigur loc din lume, după Australia. Această destinație pașnică are absolut toate tipurile de forme de relief, peisaje diverse și le oferă o mulțime de posibilități și experiențe turiștilor deschiși la minte și la tot ce este nou.
Călătorii de vârstă medie și matură sunt de acord că Suedia este printre cele mai sigure destinații din lume, conform datelor Berkshire Hathaway Travel Protection. În plus, acest superb stat nordic a fost desemnat „țara cu cea mai bună reputație din lume”.
Chiar dacă locurile extrem de aglomerate precum Roma sau Veneția pot crea anxietate, este bine de știut că siguranța nu ar trebui să fie o preocupare pentru vizitatorii Italiei. Există o mulțime de motive pentru a face din această țară râvnită prima excelentă escapadă în 2020, iar faptul că turiștii se pot simți în siguranță este doar unul dintre ele.
Amsterdam rămâne unul dintre cele mai căutate orașe din lume, iar siguranța, dar și senzația de libertate pe care le transmite sunt doar două dintre motivele pentru care Olanda este atât de mult vizitată. Nu doar Amsterdam, ci și întreaga țară este extrem de sigură, indiferent dacă turiștii merg acolo pentru a se distra cu prietenii, pentru un weekend romantic în doi sau pentru o vacanță împreună cu copiii.