Cel mai bun spectacol sportiv al momentului în Reşiţa e în mare pericol!

Echipa de futsal Muncitorul Reşiţa riscă să-şi înceteze activitatea, în ciuda parcursului bun şi a spectacolului pe care îl oferă etapă de etapă în prima ligă a ţării.

Elevii lui Viorel Lolea au adunat şi sâmbătă seară în Polivalenta reşiţeană mai mulţi oameni decât au fost în dimineaţa aceleiaşi zile în Valea Domanului, la meciul dintre Metalul şi FC Bihor. Spectacolul a fost din nou la înălţime, Muncitorul impunându-se cu 4-3 în faţa lui KSE Târgu Secuiesc, după o revenire spectaculoasă. La finele întâlnirii însă, în tabăra reşiţeană bucuria a fost rezervată. Viorel Lolea a explicat motivele: „Aş vrea să trag un semnal de alarmă în privinţa echipei noastre, deoarece e tot mai greu să rezistăm. Solicităm ajutorul oficialităţilor locale şi judeţene să vină lângă aceşti băieţi minunaţi! Ar fi păcat să nu putem continua competiţia asta frumoasă, în care eu spun că facem o imagine bună Reşiţei şi Caraş-Severinului”.

Revenind la joc, oaspeţii au lovit primii, încă din minutul 3. Mitru a egalat la jumătatea primei reprize, însă Muncitorul s-a văzut din nou condusă, de data aceasta cu două goluri, în numai trei minute. Liuba, omul trimis din Valea Domanului sub comanda lui Lolea, a redus din handicap până la pauză. Lucrurile au stat total diferit după pauză faţă de alte confruntări în care reşiţenii au pierdut jocuri pe care păreau să le aibă în mână. Doană e egalat devreme la trei, iar Ilaş a ridicat sala în picioare cu o finalizare excelentă la serviciul perfect al lui Liuba. Oaspeţii au alergat mult după egalare, dar tot băieţii noştri au fost mai aproape de gol. Bara s-a opus în vreo două rânduri, dar reşiţenii au fost mulţumiţi şi cu acest 4-3, care îi urcă pe locul şapte în clasament.

„Am pregătit foarte bine acest meci toată săptămâna. Ţin să le mulţumesc acestor băieţi minunaţi pentru spiritul de luptă de care au dat dovadă. Aveam nevoie ca de aer de aceste trei puncte, pentru a putea spera să intrăm în play-off pe ultima sută de metri. Ţin să-i mulţumesc numerosului public prezent şi la acest meci la Sala Polivalentă din Reşiţa“, a comentat Lolea.

Comments

  1. Barbu says:

    se tot laudau cei de la consiliul judetean caras-severin ca o sa ajute in mod categoric sportul fruntas din judetul nostru incepand din luna martie 2015. se pare ca domnul Sorin Frunzaverde a uitat total de promisiunea publica pe care a facuto in acest sens.

  2. Leo says:

    ati vazut in viata voastra cal verde si politician sa se tina de promisiune?

  3. suporter says:

    in Valea Domanului a fost frig si ploaie