Cei de la ASU Politehnica nu mai vor să piardă și cu Sportul Snagov, după două înfrângeri consecutive

Pentru ASU Politehnica urmează un nou meci dificil cu una dintre echipele de pe podium, Sportul Snagov, echipă ce a pierdut doar două dispute în 15 etape. Timișorenii vin după două înfrângeri, cu UTA și Clinceni, și nu mai vor să facă pași greșiți.

Cosmin Petruescu a vorbit despre importanța punctelor, pentru ca alb-violeții să nu cadă de pe locul 11. „Suntem conștienți cu toții de importanța punctelor, cât și de valoarea adversarului. Primordiale vor fi punctele, atât în ceea ce ne privește pe noi, cât și în ceea ce privește adversarul. Am spus de la începutul sezonului că Snagovul va fi una dintre echipele care se bate la promovare. Sunt foarte multe asemănări între jocul lor și cel al echipei din Clinceni, au echipe echilibrate atât pe faza ofensivă, cât și pe cea defensivă, cu mențiunea că Snagovul a înscris mult mai multe goluri din faze fixe. E o echipă redutabilă la astfel de faze, care a pierdut doar două jocuri pe greșeli personale. Rămâne o echipă greu de învins, dar suntem conștienți că jucăm pe teren propriu și ne dorim cele 3 puncte”, a declarat antrenorul Cosmin Petruescu.

Scutaru va absenta, Velici a resimțit și el probleme medicale, Bănică vine după o perioadă în care a fost accidentat, iar Călin Jurj e la naționala U19. Chiar și așa, fotbaliștii apți sunt încrezători că pot bate echipa de pe locul 3. „Este un meci foarte important, cu un adversar pe care îl cunoaștem, care știm că marchează foarte multe goluri, dar sperăm să facem un meci bun. Ne-am pregătit bine toată săptămâna. Am pierdut cel mai greu meci cu UTA, dar suntem băieți inteligenți și întreținem atmosfera o atmosferă bună”, a declarat mijlocașul Raul Vidrăsan.

Tânărul Călin Popescu a debutat meciul trecut, la Clinceni, în alb-violet. „Ne dorim un rezultat pozitiv și normal că este cel mai important meci, pentru că este următorul. Sper să scoatem cel puțin un egal. Sunt foarte fericit că am reușit să joc și 10 minute, fanii mi-au dat mai multă putere să alerg, să fiu mai determinat, să am o cu totul altă atitudine. Acasă vor fi mai mulți fani, iar pentru mine acest lucru este cel mai îmbucurător fapt”, a precizat Călin Popescu.

Meciul cu Sportul Snagov începe luni, la ora 18, pe „Dan Păltinișanu” și este televizat.

Sursă foto: Emanuel Titus Iliesi

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/