„Ceau, Cinema!” surprinde din nou publicul bănățean cu avanpremiere românești și proiecții speciale

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

„Arest”, un film extrem de așteptat al lui Andrei Cohn şi „Superhombre”, documentarul despre cunoscutul alpinist timişorean Horia Colibăşanu, vor putea fi văzute în avanpremieră în curând la Timişoara, la Festivalul  „Ceau, Cinema!”.

A şasea ediţie a festivalului se va deschide cu drama de epocă austriaco-germană „Domnişoara Paradis”, în prezenţa actriţei germane de origine română Maria Drăguş şi se va încheia cu comedia poliţistă franceză „Ancheta”, de Quentin Dupieux. De asemenea, actorul Vlad Ivanov va discuta cu publicul după o proiecţie specială a filmului maghiar „Apusul”, unde interpretează rolul principal masculin.

Prezentat recent la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, „Arest” este al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Cohn şi îi are în rolurile principale pe Alexandru Papadopol şi Iulian Postelnicu. Filmul surprinde povestea unui arhitect care, în 1983, este arestat de miliţie fără prea multe explicaţii şi pus într-o celulă cu un deţinut de drept comun, folosit de Securitate ca torţionar.

Realizat de Lucian Mircu şi Mircea Gherase, documentarul de debut „Superhombre”, produs la Timişoara, îl are în centru pe alpinistul Horia Colibăşanu, surprins în mijlocul familiei şi mai ales în timpul pregătirii pentru o ascensiune pe Everest. La proiecţia în aer liber de la Grădina de Vară „Capitol” vor lua parte Horia Colibăşanu şi echipa filmului.

În „Domnişoara Paradis”, regizat de Barbara Albert, actriţa Maria Drăguş interpretează o tânără şi genială pianistă oarbă din Viena sfârşitului de secol al 18-lea, rolul pentru care a fost nominalizată la Premiile Filmului Austriac.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Excentricul regizor francez Quentin Dupieux revine cu o trăsnită comedie poliţistă intitulată „Ancheta”, cu Benoît Poelvoorde în rolul unui detectiv aiurit, un film cum nu se poate mai potrivit pentru o proiecţie sub cerul liber la Grădina de Vară „Capitol”, la Gala de închidere a acestei ediţii noir.

Câştigător al premiului criticii la Festivalul de la Veneţia, „Apusul” este al doilea lungmetraj al regizorului László Nemes. Filmul reprezintă o dramă de epocă plasată înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în Budapesta anului 1913, în care Vlad Ivanov joacă rolul unui proprietar de magazin de pălării unde speră să lucreze tânăra protagonistă a filmului. Vlad Ivanov va participa la o discuţie cu spectatorii după proiecţie şi, separat, va susţine un masterclass cu intrare liberă despre cum îşi construieşte rolurile de „bad guy”.

De proiecţii speciale vor avea parte şi filmele româneşti „Bacalaureat”, în prezenţa actorilor Maria Drăguş, Mălina Manovici şi Vlad Ivanov, cei trei membri ai juriului şi „Lemonade”, care va fi proiectat în cinematograful modernizat din comuna Gottlob.

Secţiunea DOC-minică, dedicată în acest an documentarelor-portret regizate de femei, este completată cu „Distanţa dintre mine şi mine”, filmul de succes cu şi despre Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a producătoarei Ada Solomon.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/