Ceasul floral din Timișoara, tot în paragină. Primăria a alocat din nou fonduri pentru reabilitare

ceasul floral din timisoara
vestmed 1000x200 Stiri Timisoara publicitate pentru instalatii electrice

Ceasul floral, un simbol al orașului, este tot în paragină. Asta deși anul trecut Primăria Timișoara a prevăzut în buget fonduri pentru reabilitarea lui, însă nu s-a făcut nimic. Și în acest an au fost alocată o sumă de bani pentru punerea în funcțiune a ceasului floral, sumă care a fost majorată la solicitarea liberalului Simion Moșiu.

Deși a prevăzut bani în bugetul pe anul trecut pentru reabilitarea ceasului floral din centrul Timișoarei, această atracție turistică este tot în paragină. Asta pentru că primăria nu a reușit să se mobilizeze și să facă demersurile necesare pentru punerea în funcțiune.

Și în acest an, a fost creată o linie specială în bugetul local pentru „proiect tehnic și execuție – reabilitare ceas floral”, fiind propusă o sumă de 100.000 lei. Simion Moșiu, consilier local PNL, a propus majorarea sumei la 400.000 lei, amendament care a fost aprobat. De altfel, liberalul a atras atenția și anul trecut asupra stării deplorabile în care a ajuns ceasul floral.

Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Ceasul floral a fost bugetat anul trecut, dar nu a fost reabilitat. Revin cu o propunere de suplimentare a sumei de bani pentru reabilitarea ceasului floral și a cofetăriei din spatele ceasului, care a funcționat zeci de ani. Să facem, totuși, ceva cu ceasul floral. Cei 100.000 lei ajung pentru cel mult un proiect tehnic”, a afirmat Simion Moșiu.

Ceasul floral se află în centrul Timișoarei, în Parcul Civic, și a fost construit în anii 1970 pe locul fostei Cazarme Transilvania. De o bună perioadă de timp, ceasul nu mai este funcțional. Rămâne de văzut dacă Primăria Timișoara se va mobiliza în acest an pentru a reabilita ceasul floral, având în vedere că în 2023 Timișoara va deține și titlul de Capitală Europeană a Culturii.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/