Cea mai frumoasă cascadă din lume, pregătită pentru și mai mulți turiști! După o investiție de 140.000 de euro! [FOTO/VIDEO]

Cascada Bigăr, declarată în 2013 drept cea mai frumoasă cădere de apă din lume, se bucură de o investiție de 140.000 de euro. Totul, pentru confortul turiștilor!

Până acum, turiștii care vizitau Cascada Bigăr și care voiau să surprindă căderea de apă în instantanee memorabile erau nevoiți să coboare la baza cascadei pe niște stânci. O coborâre nu tocmai ușoară. De acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Turiștii se vor bucura de o investiție de 140.000 de euro în urma unui proiect realizat de Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița.

Lucrările s-au încheiat, iar de astăzi turiștii care merg la Bigăr vor putea coborî în siguranță pe o platformă pentru a obține imagini de neuitat. Aceasta este însă doar una dintre noutățile cu care cascada își așteaptă vizitatorii. Proiectul a inclus și alte lucrări:

  • amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;
  • amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc;
  • amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei;
  • dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

„În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm și să le ducem povestea mai departe. Faptul că ideea a plecat de la colegii noștri din Timișoara ne bucură și este încă o dovadă a promisiunii companiei noastre, aceea că suntem mereu atenți la ceea ce lăsăm după noi. Un proiect de suflet pentru echipa Coca-Cola HBC România, un proiect în care am crezut și ne-am implicat cu entuziasm de la început – trebuie să fii la baza cascadei pentru a fi cucerit de frumusețea și unicitatea ei. Am alocat mult timp, energie și resurse, și iată-ne ajunși la final. În cazul de față însă, finalul coincide cu începutul – este ca și cum povestea cascadei reîncepe cu dreptul. Suntem onorați că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai ușor cât mai mulți oameni”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România.

YouTube video

Întregul proiect a fost coordonat de Asociația ViitorPlus, organizația non-guvernamentală care s-a implicat încă de la început și a supervizat toate etapele – consultare, proiectare, avizare și execuție. Demarate în luna iulie 2016, lucrările de amenajare eco-turistică au vizat dezvoltarea unui traseu turistic coerent – începând cu accesul în zona cascadei Bigăr şi continuând cu restul obiectivelor turistice din apropierea sa. La aproape 10 luni distanță, vizitatorii se pot bucura de rezultatele proiectului.

„Încă de la înființare, asociația ViitorPlus dezvoltă proiecte de sustenabilitate cu impact pe termen lung și relevante pentru România. Așadar, am acceptat cu drag să ne implicăm în coordonarea acestei inițiative. Zona cascadei Bigăr are o frumusețe aparte, care merită pusă în valoare pentru zecile de mii de turiști care ajung acolo în fiecare an și care pot să redescopere legătura noastră profundă cu natura. A fost un proiect extrem de provocator, care s-a întins pe 3 ani de zile, dar suntem mândri ca l-am finalizat cu bine, mai ales că este un exemplu reușit de parteneriat între organizații publice, private și un ONG”, a declarat Teia Ciulacu, Președintele Asociației ViitorPlus.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157681241220953″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/