Ce-ți făcură, Cîțule, useriștii lui Barna?

Măi, oameni buni, voi ați auzit ce a spus Drulă – Cătălin Drulă – ăla de la Transporturi, despre șeful său de guvern? Că e un zombi politic, bă. Vă dați seama, un zombi, asta este Cîțu. Sigur, a zis mai multe despre Cîțu, cum că e o dezamăgire, un antilider, un imatur, iresponsabil, meschin și, mă rog, cum i-o mai venit la gură, dar astea sunt fleacuri pe lângă zombi. Personal, cred că premierul nu s-ar fi supărat atât de tare dacă Drulă și ai lui din USR PLUS l-ar fi făcut și prost, și tâmpit sau mai știu eu cum, dar când cineva te face zombi, te pune pe gânduri. Ori tu te duci la ăia care studiază fenomenele paranormale, să vadă dacă tu exiști sau nu cu adevărat, ori îl trimiți pe ălălalt direct la Bălăceanca.

Păi cum să spui, bă, de Cîțu că e înviat din morți? Că e un muroi, ca să înțeleagă tot poporul despre cum e cu zombi ăsta. Că are creierul spălat, adică „tabula rasa”, cum îl bârfeau romanii pe împărat când se întâlneau la un șpriț. O fi el mai palid la obraz, după pandemia asta, dar sunt convins că se va pune pe picioare după o terapie cu urzici și dragavei. Și chiar dacă nu îi revine roșeața în obrăjori, cum să te tragi de șireturi, bă, cu nea Florin, care totuși e cineva în țara asta? Domnule Barna, nu vezi că ăștia ai matale au luat-o rău pe arătură? I-am înțeles supărarea lui Vlăduț, când a fost demis, dar cum poate, bă, Drulă ăsta să-l facă strigoi, pardon, zombi pe Cîțu? Păi ce, e guvernul lu’ mă-sa sau ta-su? Dar chiar și așa, cum să se exprime în halul ăsta? Ia-l, dom’le, de urechi și trage-i două șuturi în cur să se ducă învârtindu-se. Nu te teme de amenințările lor, că nu ies ei așa ușor de la guvernare. E numai gura de ei, ascultă ce-ți spun. Voi ați mai fost la putere, or ei niciodată, așa că n-or fi proști să treacă în opoziție.

Acum știm cu toții cum este în politică. Azi se înjură, își arată unul altuia degetul mijlociu, își strigă ca la galerie „pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor de hoți”, iar a doua zi se pupă, însă, sincer, nu m-aș fi așteptat ca toate astea să aibă la origine un userist. Dacă ar fi spus asta unul de la AUR sau chiar de la PSD, ar fi fost altceva. Ce-ar mai fi sărit presa și societatea civilă de cur în sus: „Uite, bă, maneliștii, șoșocarii, analfabeții ăștia funcționali cum au ajuns să vorbească. Huoo, ciuma roșie!”. Dar așa, poți să te legi de useriști? Păi sincer nu prea ai cum, că ăștia, prin definiție, sunt cu muzică clasică, cu Vivaldi, cu costum și șlapi de plajă, precum Barna la întâlnirea cu familia regală. Cică așa e moda la ei, la salvatorii României.

Nea Florin, nu te lăsa, bre, impresionat de jmecherii ăștia și arată-le că matale ești mai jmecher decât ei toți la un loc. Nu-i mai băga în seamă și nu te mai necăji, să nu te îmbolnăvești cumva și să ne lași de izbeliște înainte de Paște. Lasă-i în plata Domnului, dar cum calcă pe bec, dă-le papucii, să se învețe minte și să se mai pună cu un… zombi!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/