„Ce spune Dunca e o minciună gogonată! Doar în mintea lui îngustă am luat bani necuveniți!”

Șoferul Consiliului Județean Caraș-Severin de care președintele Romeo Dunca vrea cu orice preț să scape i-a dat acestuia masca jos și i-a spus în față că e nesimțit!

Dorin Neiconi e acuzat că a luat bani fără să muncească. Tot Romeo Dunca spune despre conducătorul auto că nu-i e de vreun ajutor și recunoaște că, din primele zile după ce a fost instalat șef al județului, i-a spus să-și facă bagajele. Acest mic profitor de sistem, pe numele lui Neiconi, a fost până la alegeri șoferul personal al fostului președinte de Consiliu Județean. A fost și printre primii din cei existenți pe statul de plată al Consiliului Județean cu care am și vorbit.”, a scris președintele cu mâna lui. Așa a început Dunca să „dezvolte” Caraș-Severinul. Zilele trecute, Romeo Dunca a fost în stare de mult mai mult de atât: L-am sunat și i-am spus că e nesimțit pentru că luni întregi a băgat în buzunar bani nemunciți.”

Dorin Neiconi așteaptă, din concediul medical în care se află, să-i vină decizia de pensionare. Omul are însă o vârstă, a muncit o viață și nu acceptă să plece din parcarea Palatului Administrativ cu onoarea șifonată. Fie și de către un președinte, așa cum e, vremelnic, Romeo Dunca. Spune că timp de trei luni am luat bani necuveniți. Din cele trei luni despre care vorbește președintele, două reprezintă concediul meu de odihnă, concediu legal. Nu e vorba despre nicio înțelegere amiabilă, cum spune el, că ne-am înțeles perfect la prima întâlnire. El nu a avut altceva în cap decât demisia, demisia, demisia. Într-adevăr, m-a trimis acasă. A spus să merg acasă până găsește rezolvare la problema mea. Eu i-am spus să mă transfere la Direcția de Drumuri, că mai am șase luni până la pensie și că acolo sunt posturi destule. Asta era în noiembrie. A zis să merg acasă, să stau liniștit că nu-mi umblă la salariu și că o să mă cheme când găsește o soluție. Într-adevăr, așa a spus. M-a chemat apoi și mi-a spus că trebuie să-mi dau demisia, că nu există nicio soluție. Atunci am intrat în concediu, am avut 40 de zile de concediu. În 14 ianuarie m-am întors la lucru, dar nu mi-a dat nimic de lucru. Am venit zilnic la lucru, au fost zile în care nu existau șoferi și trebuia mers cu poșta. Nu a vrut să mă trimită, a preferat să trimită pe cineva cu mașina personală, deși erau mașinile de serviciu în parcare. Nu a vrut să-mi dea nimic de lucru, a spus că nu are ce. La Direcția de Drumuri Județene sunt 16 posturi libere, i-am cerut să mă transfere acolo. Nu are cum să nu știe că eu mi-am băgat dosarul de pensie. E depus din 20 mai, aștept să-mi vină decizia. Acum sunt în concediu medical.”, a spus Neiconi pentru expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Conducătorul auto a recunoscut totodată că a refuzat să întoarcă și celălalt obraz în fața mitocăniei lui Romeo Dunca, ba mai mult, i-a vorbit pe limba lui: „Că am luat bani aiurea trei luni e o minciună gogonată, o mare minciună! Din 12 noiembrie până în 14 ianuarie eu am fost în concediu de odihnă, e dreptul meu, nu poate spune că am luat bani necuveniți. Aia doar în mintea lui îngustă! De câte ori l-am salutat, nu mi-a răspuns la salut! E adevărat că l-am făcut nesimțit, dar nu puteam să-l aplaud că m-a dat dracului și mi-a spus că sunt nesimțit, am totuși o vârstă, sunt mai în vârstă decât el!”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/