Marcel Vela, Ion Mocioalcă şi Ion Tabugan au comentat pentru Express de Banat evenimentele care au loc în aceste zile în mai toate marile oraşe din ţară, inclusiv în centrul Reşiţei. Preşedintele PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, căruia protestatarii i-au cerut ieri demisia, va face declaraţii în cursul zilei de astăzi.
Liderul PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, spune că libera exprimare şi dreptul la opinie sunt drepturi democratice, astfel că nu poate să nu fie de acord cu protestele care au loc în toată ţara. “În momentul în care s-a umplut paharul răbdării şi poporul se simte înşelat de sloganul “Să trăiţi bine”, este dezamăgit de legi care-i împovărează existenţa sau îi sunt afectate drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la asistenţă medicală, este logic că se ajunge la astfel de evenimente”, a spus Vela. Caransebeşul este unul din puţinele oraşe din ţară în care protestatarii îşi exprimă nemulţumirile la adresa preşedintelui şi Guvernului Boc în cadru organizat. “Protestele se desfăşoara în cadru organizat, prevazut de Legea 60/1991, fiind avizate de către Primărie, Poliţie şi Jandarmerie, la solicitarea Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 pentru miting şi manifestaţii”, a mai spus Vela.
PSD-iştii ies în stradă
Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin, consideră că preşedintele Băsescu ar trebui să ţină cont de ceea ce se întâmplă în aceste zile şi să ceară demisia Guvernului Boc. “Numai nişte inconştienţi nu-şi dau seama de gravitatea situaţiei. Toţi românii, fie că au ieşit în stradă, fie că nu, doresc demisia Guvernului Boc. Din punctul meu de vedere, preşedintele, aşa cum s-a amestecat în toate până acum, ar trebui să se amestece şi în demisia Guvernului Boc. USL susţine protestele din România şi chiar, începând de azi, prin membrii săi, se va alătura paşnic acestora. Faptul că şi în judeţe relativ liniştite, aşa cum este Caraş-Severinul, oamenii ies în stradă denotă că actuala putere devine nelegitimă”, a declarat Mocioalcă.
Liderul organizaţiei judeţene a PSD spune că alegerile anticipate reprezintă singura soluţie în acest moment. „Singura soluţie nu este comasarea alegerilor locale cu parlamentare în toamnă, ci comasarea lor în iunie, făcându-se astfel alegeri parlamentare anticipate. Cred că premierul Boc are o doză de inconştienţă mult prea mare ca să ajungă la o soluţine normală. Ei ar trebui să facă ceea ce au mai făcut uneori, rar e adevărat, să recunoască ineficienţa acestei guvernări şi, prin liderii pe care îi are la Bucureşti, să influeţeze această decizie pe care o aşteaptă România, şi anume, demisia Guvernului”, a adăugat Mocioalcă.
Tabugan condamnă actele de violenţă
Ion Tabugan, preşedintele UNPR Caraş-Severin, condamnă modul în care s-au desfăşurat protestele din capitală, marcate de acte de violenţă. „Atâta timp cât protestele sunt paşnice şi autorizate, e normal. Oamenii au dreptul să le ceară socoteală guvernanţilor. Dacă lucrurile degenerează şi sunt în afara legii, cu aruncare de pietre, cu forţarea barajelor oamenilor de ordine, atunci nu mai suntem într-o democraţie, ci într-o anarhie. Dar, când oamenii îşi cer drepturile în mod paşnic, mi se pare normal”, a declarat Tabugan. Legat de eventuala demisie a lui Emil Boc, Tabugan a spus: „Hotărârea este strict a dumnealui. Nu ştiu dacă într-o democraţie autentică demonstraţiile de stradă neautorizate, cu bătăi, fac bine. Demisia poate fi doar alegerea premierului”.
Frunzăverde, la Bucureşti
Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PD-L, nu a comentat deocamdată mişcările de protest şi ceea ce au strigat reşiţenii în Centrul Civic. Aflat la Bucureşti, preşedintele Consiliului Judeţean a spus că-şi va prezenta punctul de vedere în cursul zilei de astăzi.