Deputatul Vali Rusu pune aceeaşi placă şi în 2012

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Viitor candidat din partea PD-L la Primăria Reşiţei, Vali Rusu a lansat o serie de acuzaţii la adresa actualului edil-şef, independentul Mihai Stepanescu, încă din 2011, cu mult timp înainte de alegeri. În mai toate conferinţele de presă ale deputatului, Stepanescu a fost ţinta unui atac susţinut, Rusu preferând să vorbească mai puţin, sau chiar deloc, despre realizările sale.

 

Parlamentarul a susţinut joi, prima conferinţă de presă în 2012, dar nu a venit cu nimic nou, ci a pus aceeaşi placă de anul trecut. Ca şi cum nu ar fi repetat de câteva ori bune până acum problemele oraşului, de care îl face vinovat pe primarul Stepanescu, Vali Rusu a dorit să prezinte “un rezumat al tuturor sesizărilor făcute, un rezumat al lui 2011 care a început şi s-a sfârşit cu veşnica problemă, termia Reşiţei”. Deputatul PD-L a ţinut, probabil, să-i arate naşului său că îi urmăreşte toate intervenţiile în mass-media şi a reprodus aproape perfect o afirmaţie făcută cu ocazia inaugurării staţiei de tratate a apei. “În 2011, primarul Reşiţei, în afară de a monta băncuţe, panseluţe, iar în ultimul timp borduri, nu a făcut nimic”, a acuzat Rusu.

Avertizat că nu spune nimic nou faţă de anul trecut, Rusu a replicat: “De un an de zile sesizăm aceste probleme şi nu sunt rezolvate nici astăzi. De fiecare dată, domnul preşedinte Sorin Frunzăverde a trebuit să intervină, la fel cum a făcut-o şi când au fost oprite gazul, apa sau energia electrică. Eu nu cred că microcentralele vor rezolva problema termiei în Reşiţa Cu siguranţă, la viitoarele conferinţe de presă vom relata câte o problemă nouă, de actualitate”, a mai spus deputatul PD-L.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Mihai Stepanescu s-a cam săturat să-i dea de fiecare dată replică parlamentarului care visează să-i ia locul la primărie. Edilul-şef a replicat scurt, referindu-se numai la problema termiei, subiect preferat de Vali Rusu.

 

“O implicare politică la forurile politice o pot avea și parlamentarii “vocali”, unii pricepându-se “la toate” și la nimic, societatea CET fiind condusă de oameni numiți din coaliția dânșilor”, a declarat primarul Reșiței, Mihai Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/