Ce spun foștii pacienți COVID-19 despre medicii de la Spitalul de Campanie din Timișoara? „Îi admir și nu pot să înțeleg cum reușesc să se descurce”

Numai cuvinte de laudă la adresa colectivului medical de la Spitalul de Campanie din Timișoara. Foști pacienți, tratați în unitatea sanitară după ce au contactat SARS-CoV-2, i-au felicitat pe cei care le-au purtat de grijă în timpul șederii în spital.

Sistemul Modular de Izolare și Tratament a fost ridicat pe stadionul CFR din Timișoara în primăvara acestui an. Inițial, pacienții au fost găzduiți în corturi. Ulterior, din cauza frigului au fost montate containere. Medicii încă rezistă, iar acest lucru devine, în ochii bolnavilor, un act de eroism.

„Felicitări militarilor care au organizat acest spital de campanie anti-Covid-19. Sunt grozavi, iar personalul medical, de nota maximă. Nu pot să cunosc pe niciunul în costumele lor de cosmonauți, cu câte două perechi de mănuși. Îi admir și nici nu înțeleg cum reușesc să se descurce cu seringile, cu perfuziile, cum îmi schimbă fluturașii care se deteriorează de la perfuzii, cu câtă migală se apleacă asupra fiecărei operațiuni, ce greu trebuie sa se miște și cu tot costumul, dar și cu cizmele alea legate până aproape de genunchi, apoi aplică cu strictețe protocolul însușit de spital. Doamne, ce eroi necunoscuți și ce frumos vorbesc și explică totul, de pe fața lor acoperită cu masca până sub ochi se văd doar ochișorii prietenoși, apoi căciula aia, cu care zici că-și iau zborul. Nu le mai spun cosmonauți, le spun îngeri, că-s îmbrăcați cu alb și mă ajută. Sincere felicitări întregului personal medical de la Spitalul Militar de Campanie. Sunt dedicați și lucrează cu un real profesionalism pentru că o fac cu scopul de a aduce binele.”, a transmis un pacient.

În semn de mulțumire, doctorii au primit și un desen de la unul dintre pacienți. Acesta a fost realizat în timp ce era internat în Sistemul Modular de Izolare și Tratament.

„Pe perioada internării am am văzut o echipă, una singură, cea a Spitalului Militar Timișoara, strâns unită în fața epidemiei. Fie că sunt personalul de la logistică, fie că sunt doamnele psiholog sau psihiatru ale instituției, fie că este toată echipa medicală: medici care relaționează non-stop cu pacienții, cu colegii de la celelalte spitale din oraș sau din țară pentru o mai bună gestionare a cazurilor, farmaciștii care asigură în permanență medicația, materialele de protecție, oxigenul, asistenții medicali generaliști și de farmacie, infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii, șoferii de ambulanță care aleargă în permanența pentru pacienți, personalul de la bucătărie care prepara hrana gustoasă și hrănitoare.”, a mai transmis un fost pacient.

În Spitalul de Campanie sunt internați bolnavi de coronavirus încă din luna iulie.