Funcția de vicepreședinte la nivel regional în cadrul PSD este nou înființată, în perspectiva reorganizării administrativ-teritoriale a României.
Președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a reușit să îl învingă pe contracandidatul său, Titu Bojin, din județul Timiș, în ciuda numărului mai mic de delegați. Acum, că cel mai important moment al anului s-a încheiat pentru social-democrați, aceștia se gândesc deja la proiecte, dar și la priorități. „Avem responsabilitatea guvernării și responsabilitatea să arătam României în ce direcție vrem să o ducem. De luni, din nou la treabă! Guvernăm România și suntem cel mai puternic și cel mai modern partid al României, așa cum bine a subliniat președintele reales, Victor Ponta”, a declarat Ion Mocioalcă, pentru Express de Banat.
„În calitate de vicepreședinte regional ales, pentru județele din zona de vest, pot spune că misiunea mea este aceea de a mă ridica la înălțimea așteptărilor și de a răspunde solicitărilor, nevoilor și speranțelor tuturor, în egală măsură. Nu este o misiune ușoară, însă cu siguranță că munca în echipă va da și roadele mult așteptate, pentru că ne stă în putință”, este de părere liderul social-democrat.
Acesta crede că Regiunea Vest are nevoie de o reprezentare de la Bucureşti. „Acesta a fost, cred, unul din motivele principale pentru care am fost ales vicepreşedinte al PSD. Autoizolarea conduce totdeauna la eşec. Este foarte important să putem prezenta problemele şi proiectele noastre în cadrul forului central al partidului, mai ales că PSD se află acum la guvernare. Delegaţii PSD din cele patru judeţe ale regiunii au înţeles foarte bine acest lucru. Dovadă este rezultatul obţinut în cadrul congresului”, a concluzionat Ion Mocioalcă.
Scor bun la parlamentare
Vicepreședintele PSD pe zona de vest consideră că, mai întâi, este nevoie de consolidarea filialelor judeţene, în vederea atingerii obiectivelor electorale din următorul an: alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile prezidenţiale. „Chiar dacă fac parte din organizaţia Caraş-Severin, voi fi un vicepreşedinte dedicat tuturor judeţelor din regiune, fără discriminare. Sunt convins că voi alcătui, împreună cu liderii filialelor judeţene, o echipă puternică şi unită, care să înscrie Regiunea Vest pe axa de dezvoltare a României”, subliniază liderul PSD.