Ce mâncăm şi cum mâncăm

Astăzi e Ajunul Crăciunului. Totul e pregătit: sarmalele, friptura, cozonacii şi altele. În general, aceleaşi mâncăruri gătite ca în alţi ani, în toate casele, la fel. După cum se observă, mâncarea românilor e cam aceeaşi. Răcituri, cârnaţi, poate o ciorbă. Românii se hrănesc sărac şi fără fantezie culinară. Aşa e din moşi-strămoşi. Noi îi spunem mâncare tradiţională. Dar e vorba de sărăcie în idei, de care, în general, nu facem caz. Ne ajung, ne satisfac. Aceleaşi discuţii. Ai făcut sarmalele? Ai făcut cârnaţii? I-ai afumat? Dar cozonacii? De aici nu putem trage decât o singură concluzie. Românii nu ştiu să mănânce. Dacă totul e asezonat cu o ţuică fiartă, trai pe vătrai! Nu ne mai trebuie nimic. Nici combinaţii culinare savante şi exotice. Nici somon sau fructe de mare, nouă ne ajung cârnaţii şi caltaboşii tradiţionali, dar nici pentru ăştia nu ne mai batem capul să-i facem. Există în măcelării, făcuţi după reţete necunoscute, dar suntem mulţumiţi. Avem impresia că am tăiat porcul şi basta. Şoriciul e la un preţ exorbitant şi prohibitiv, de vacă Kobe auzim doar în filme, dar nici nu ne interesează, pentru că gusturile noastre se îndreaptă tot spre salata boeuf şi friptură cu cartofi prăjiţi, pentru că aşa am învăţat de la mama, ea de la bunica, preluate de la străbunica. Avem senzaţia că aşa trebuie să fie, mâncăm tradiţional şi bio. Cu acest bio e altă poveste. Una aproape interzisă. Pentru că produsele zise bio sunt extraordinar de scumpe şi, oricum, n-avem habar de cât sunt de bio. Tăiem un milion de porci, atâta se sacrifică în abatoare şi ne sunt livraţi, dar carnea se împrăştie în bucăţi, în tigaie, de te şi miri ce drac de carne de porc e asta. Dar o mănânci şi eşti fericit. Ai avut şi anul ăsta, de Crăciun, porc pe masă, apoi te îndopi cu medicamente. Nu bagă nimeni de seamă. Cam aşa se desfăşoară lucrurile, dar masa de Crăciun e masă de Crăciun. Se va termina şi asta, iar a doua zi vom spune: Ce frumos ne-am distrat! Acest text are o singură menire. Să vă atragă atenţia cât de puţine mâncăruri ne obosim să facem, nu doar la Crăciun, ci şi cu alte ocazii. Şi să ne gândim la mai mult şi la mai variat. Cărţi de bucate sunt multe, slavă Domnului, trebuie numai să te străduieşti să descoperi reţete noi. Doar restaurantele se mai încumetă. Cu ce rezultat, se poate afla.  La mulţi ani şi masă bogată! Merită să mai încercăm.

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Maestre, nu am cucerit nimic….Au venit multi, si au ramas la noi.Au adus cu ei traditii,obiceiuri, pe care unele le-am preluat,nu pe toate.Mancarea cu soman,icre negre…nu toti am preluatde la defuctii boieri, industriasi,sute de hectare de padure, sate intregi, asa ca …. mancam ce avem, porc,mamaliga, soric tuica vin, muraturi. Nu am fost acolo, fructe de mare avem si alta clima.aM FOST SARACI, VOM FII SARACI MAJORITATEA ,DINTE NOI!!!!TRAIM SI NOI ,SI DUCEM TARA MAI DEPARTE, PRIN MAJORITATEA COVARSITOARE! VA IUBIM, SI VA URAM CELE BUNE BUNE1

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/