Ce impozite plătim în 2015 pentru apartamente și mașini? 

Consiliul Local Reșița a aprobat în cea mai recentă ședință a forului valoarea impozitelor și a taxelor pentru anul care a început.

Vestea bună este că nivelul acestora a rămas nemodificat, astfel că locuitorii municipiului vor trebui să scoată la fel de mulți bani din buzunare ca în anii precedenți. Spre exemplu, pentru o garsonieră amplasată în zona B, care cuprinde cartierul Govândari și Lunca, cu o suprafață utilă de 28,50 mp, o familie plătește 70 de lei.

Pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață utilă de 50,40 mp, reșițenii scot din buzunare 124 de lei. Pentru un apartament cu 3 camere impozitul pentru un an întreg este 173 de lei, iar pentru un apartament cu 4 camere, de 95,20 de mp, amplasat în aceeași zonă B, oamenii trebuie să scoată din buzunare 235 de lei.

În ce privește autoturismele, impozitele variază între 56 de lei, pentru o mașină de 1.389 cmc, adică o mașină obișnuită de oraș, cu motor mic, și pot ajunge până la 4.640 de lei pentru o mașină cu motor foarte puternic, de genul bolizilor de lux.

Pentru parcări, persoanele fizice trebuie să scoată din buzunare 99,7 lei locul pe an,  în timp ce reșițenii ale căror autoturisme sunt înmatriculate în străinătate plătesc dublu: 199,4 lei/loc/an. Pentru persoanele juridice, taxa pentru parcare este de 41,54 de lei/locul de parcare pe lună.

Reduceri pentru cei harnici

Serviciul Public „Direcţia Impozite şi Taxe” își deschide ghișeele de mâine. Astfel că reșițenii vor putea apela la două casierii pentru plata impozitelor şi a taxelor locale. Dacă până la data de 31 martie 2015 proprietarii achită integral debitul aferent anului fiscal 2015, primesc o bonificaţie de 10 la sută din cuantumul impozitului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/