Bunicii noștri știau despre botulism așa cum știau și de alte boli foarte grave precum rabia, turbarea, tetanosul, cărbunele sau antraxul. Nu știau cum se numesc din punct de vedere științific, nu știau cum se tratează boli mortale, dar știau cum să le recunoască sau să le prevină.
Așa că ne-au învățat că nu este bine să deschidem și să consumăm conserve cu capacul bombat care fâsâie la deschidere și emană un miros neplăcut, de rânced. A fost prima lecție de profilaxie a botulismului.
Ce este botulismul?
„O toxiinfecție alimentară care, după modul de manifestare, reprezintă de fapt o neuro-infecție, o encefalită bacteriană. Bacteria care produce boala formează spori ce pot persista în sol luni de zile și pentru a căror distrugere este nevoie de preparare termică la 120 de grade Celsius. Temperatura de preparare a mâncării în gospodării este în general de 100 de grade, 120 de grade în oală cu presiune. Așa că putem ingera alimentul contaminat odată cu bacteria și toxinele acesteia”, transmite Conf. Dr. Manuela Curescu, medic primar Boli Infecțioase.
Toxina va determina paralizia unor nervi. Inițial a celor care asigură motilitatea globului ocular și a pleoapelor apoi a celor responsabil de deglutiție și în final paralizia musculaturii respiratorii care duce la deces.
„Ați auzit de botox și de administrarea lui în cosmetică? Practic, se injectează toxina botulinică în cantități infime, la prețuri însă de cele mai multe ori foarte mari pentru a obține o relaxare, în fapt o paralizie temporară a unor grupe musculare de la nivelul feței și asta cu scopul de netezire a ridurilor, de întinerire. De altfel, toxina botulinică este cea mai toxică substanță biologică cunoscută, decesul survenind după o doză de 5 nanograme”, mai spune Conf. Dr. Manuela Curescu, medic primar Boli Infecțioase.
Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiții de anaerobioză. Astfel, conservele oferă mediul propice, ele fiind închise ermetic și lipsite de oxigen. Există și alte alimente procesate în gospodării individuale care oferă aceleași condiții: toba, cârnați sau chiar mierea de albine care este impenetrabilă pentru oxigen.
În ultimii ani, toate cazurile de botulism au provenit din medii rurale, urbane cu consum de astfel de alimente.
După câteva ore sau zile apar primele manifestări ale bolii, cele de tip toxiinfecție alimentară, urmate la 1-2 zile de cele neurologice. 90% dintre pacienți acuză vedere neclară, dublă, rezultatele testului caracteristic fiind acela că ei nu mai pot citi nici de la apropiere, nici de la depărtate, lucru îngrijorător care îi determină să solicite consult oftalmologic. De aici se emite suspiciunea de botulism și bolnavii ajung în spitalul de boli infecțioase.
„Tratamentul reprezintă o urgență medicală și se efectuează cu ser antibotulinic care neutralizează toxina circulată. În funcție de rapiditatea diagnosticului și a administrării cu ser antibotulinic viața bolnavilor poate fi salvată”, mai spune medicul.